Pentru a răspunde unei întrebări care mi-a fost adresată de
vreo câteva ori în ultimele zile: în ceea ce priveşte cauza tibetană poziţia mea a devenit de mult identică cu cea a lui Dalai Lama - autonomie culturală şi religioasă dar în cadrul Chinei.
Puţini ştiu că Dalai Lama, deşi condamnă mereu abuzurile regimului comunist împotriva etnicilor tibetani, nu a încetat niciodată să promoveze buna înţelegere şi convieţuire cu chinezii. Dincolo de orice diferenţe, atât tibetanii cât şi chinezii sunt în marea lor majoritate buddhişti, iar vărsarea de sânge între discipolii lui Buddha pentru o cauză teritorială efemeră, nu mai poate avea sprijinul său de călugăr şi lider religios. Aşadar, Sfinţia Sa a realizat de mult faptul că lupta pentru independenţa totală a Tibetului este din păcate, inutilă şi aducătoare de şi mai multă suferinţă, şi de aceea, a renunţat la ea, aşteptând în schimb, angajamente ferme din partea guvernului chinez că religia buddhistă şi specificul tibetan vor fi protejate.
Din păcate, autorităţile chineze nu dau semne de cedare iar problemele continuă în zonele locuite de tibetani. În ciuda acestei situaţii, Dalai Lama continuă să promoveze varianta moderată a autonomiei culturale şi religioase în speranţa că până la urmă adversarii vor recunoaşte buna lui intenţie şi vor începe să colaboreze cu el. Unii paşi mărunţi au fost totuşi făcuţi în ultimii ani prin reconstrucţia unor mănăstiri distruse în timpul revoluţiei culturale maoiste şi prin acceptarea vizitei unor călugări importanţi în zona ocupată. Prea puţin însă, pentru a spera la o rezolvare rapidă a situaţiei tibetanilor....
Puţini ştiu că Dalai Lama, deşi condamnă mereu abuzurile regimului comunist împotriva etnicilor tibetani, nu a încetat niciodată să promoveze buna înţelegere şi convieţuire cu chinezii. Dincolo de orice diferenţe, atât tibetanii cât şi chinezii sunt în marea lor majoritate buddhişti, iar vărsarea de sânge între discipolii lui Buddha pentru o cauză teritorială efemeră, nu mai poate avea sprijinul său de călugăr şi lider religios. Aşadar, Sfinţia Sa a realizat de mult faptul că lupta pentru independenţa totală a Tibetului este din păcate, inutilă şi aducătoare de şi mai multă suferinţă, şi de aceea, a renunţat la ea, aşteptând în schimb, angajamente ferme din partea guvernului chinez că religia buddhistă şi specificul tibetan vor fi protejate.
Din păcate, autorităţile chineze nu dau semne de cedare iar problemele continuă în zonele locuite de tibetani. În ciuda acestei situaţii, Dalai Lama continuă să promoveze varianta moderată a autonomiei culturale şi religioase în speranţa că până la urmă adversarii vor recunoaşte buna lui intenţie şi vor începe să colaboreze cu el. Unii paşi mărunţi au fost totuşi făcuţi în ultimii ani prin reconstrucţia unor mănăstiri distruse în timpul revoluţiei culturale maoiste şi prin acceptarea vizitei unor călugări importanţi în zona ocupată. Prea puţin însă, pentru a spera la o rezolvare rapidă a situaţiei tibetanilor....
Şi încă ceva, înainte de a încheia această postare: puţini
ştiu de asemenea, că Dalai Lama se bucură de simpatie printre mulţi cetăţeni
chinezi buddhişti. El a afirmat întotdeauna că, în ciuda ocupaţiei şi a
suferinţelor poporului său, nu a încetat niciodată să aprecieze civilizaţia
chineză, şi nu i-a privit niciodată ca duşmani pe chinezii obişnuiţi. Dalai
Lama nu a susţinut nici măcar sabotarea jocurilor olimpice din China anului 2008
şi a insistat chiar pe crearea unor asociaţii de prietenie sino-tibetane care
să atenueze conflictele dintre cele două popoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu