sâmbătă, 9 mai 2015

Honen Shonin - maestrul lui Shinran

dedicat lui Catalin Halmageanu



Honen Shonin
Honen s-a născut la sfârşitul perioadei Heian, în 1133, în provincia Mimasaka, într-o familie de mici nobili locali[1].
În 1141, când avea opt ani, administratorul domeniului imperial vecin a atacat proprietatea familiei iar tatăl său a fost ucis. Această tragedie îi va afecta viaţa definitiv. În scurt timp, Honen este dat în grija unchiului său după mamă, preotul templului Bodaiji din aceeaşi provincie. Acolo Honen rămâne până în 1147, când la vârsta de 14 ani este trimis pe muntele Hiei pentru a primi ordinaţia de călugăr.
A studiat doctrinele Tendai[2] sub îndrumarea lui Genkō şi Kōen, care au devenit maeştrii săi de ordinaţie. Dorinţa de a duce o viaţă de izolare a căpătat o din ce în ce mai mare importanţă iar în 1150 s-a mutat la Kurodani, pe partea de vest a muntelui Hiei, care era de mult un loc celebru al practicii nembutsu. Acolo a studiat sub îndrumarea lui Eikū, un urmaş Dharma al lui Ryōnin.

În perioada respectivă şcoala buddhistă Tendai trecea printr-o perioadă foarte tulbure. Odraslele familiilor nobile, dominate fiind de ambiţii personale, ocupau rangurile superioare ale conducerii eclesiastice iar mulţi călugări participau la diverse conflicte atât în cadrul şcolii, cât şi în afara ei. Pe lângă aceştia, călugării cu adevărat interesaţi de viaţa spirituală, aşa cum era Honen, sălăşluiau în locuri retrase unde îşi puteau dedica tot timpul practicii spirituale. Un astfel de loc era Kunrodani.

Timp de douăzeci de ani Hōnen a a rămas la Kurodani, cu o singură întrerupere, când a vizitat templul Seiryōji de lângă Kyoto, care găzduia o celebră statuie a lui Shakyamuni[3] adusă din China şi pentru a căuta instruire la Nara. În rest el nu a părăsit niciodată Kurodani în cei douăzeci de ani, adâncit fiind în practică şi studiu. Treptat s-a născut în el convingerea că cele trei tipuri de aspecte ale buddhismului tradiţional - preceptele, contemplaţia şi înţelepciunea care provine din practica autentică a primelor două - nu mai erau metode viabile de atingere a Iluminării pentru fiinţele pline de ataşamente şi ignoranţă ale epocii în care trăia, atât de îndepărtată în timp de perioda când Buddha Shakyamuni se afla în forma fizică şi îşi propovăduia direct învăţătura.

„Există oare vreo altă învăţătură, diferită de cele trei tipuri de antrenament, care să corespundă minţii mele –  o practică potrivită trupuluii meu”, se întreba Hōnen[4].
În această perioadă de căutări intense se spune că a citit întregul canon buddhist de cinci ori la rând şi că a studiat în mod repetat comentariile din cadrul şcolii Tendai şi ale altor şcoli:

 “Înteleg teoria doar la nivel conceptual însă Dharma este atât de profundă încât de fapt nu reuşesc să înţeleg cu adevărat”[5].  
 
Totuşi, într-una din zilele pe care le petrecea studiind în bibliotecă, a dat peste un pasaj din comentariul lui Shan-tao[6] al Sutrei Contemplaţiei în care se vorbeşte despre recitarea nembutsului ca fiind calea potrivită pentru salvare:

„A recita din toată inima Numele lui Buddha Amida, fie că mergeţi, că staţi aşezaţi sau întinşi, indiferent de lungimea practicii - acesta este actul adevăratei asigurări, deoarece este în concordanţă cu intenţia Legământului Principal[7] al lui Amida”. 

Hōnen nu a înţeles pe deplin pasajul lui Shan-tao decât la a şaptea lectură, când a fost atins cu adevărat de cuvintele sale. El şi-a spus atunci plin de recunoştinţă[8]:

“Pentru a salva un astfel de om lipsit de orice speranţă ca mine însumi, a creat Amida Legămintele sale în urmă cu zece kalpa[9]”. De asemenea, el povesteşte despre hotărârea pe care a luat-o după ce a înţeles acel pasaj[10]:

“[…] am abandonat imediat toate celelalte practici şi m-am concentrat exclusiv pe nembutsu”[11].  

Trezindu-se în el credinţa în compasiunea infinită a lui Buddha Amida, Hōnen a vărsat “o mie de râuri de lacrimi”[12] şi a început să recite nembutsu. Se spune că era atât de devotat încât rostea nembutsu de şaptezeci de mii de ori pe zi.
Mai mult decât atât, într-una din nopţile de după experienţa trezirii credinţei în Amida, Hōnen l-a întâlnit pe Shan-tao într-un vis, ceea ce i-a întărit convingerea că experienţa sa este autentică şi că este necesar să propovăduiască tuturor calea nembutsu.

După ce a părăsit muntele Hiei, Hōnen s-a stabilt în zona Otani din Kyoto unde şi-a construit o locuinţă simplă şi s-a dedicat practicii nembutsu şi răspândirii acestei învăţături.  
În 1186 (sau 1189 după alte teorii) a avut loc celebra Discuţie de la Ohara. Aceasta a pornit de la sugestia lui Kenshin, un erudit al şcoliii Tendai, ulterior patriarh, care l-a invitat pe Hōnen să-şi prezinte doctrina. Alţi preoţi participanţi au fost Myohen din şcoala Sanron, Jokei din şcoala Hosso, Tankyo din Tendai, Chogen de la templul Todaiji şi Nembutsubo de la Ojoin din Saga. Descriind practicile diferitelor şcoli şi explicând motivele pentru care numai învăţăturile Tărâmului Pur erau potrivite epocii actuale, Hōnen şi-a impresionat profund ascultătorii. Discuţia de la Ohara este cea care l-a făcut cunoscut şi l-a lansat definitiv în mediul buddhist al acelor vremuri.

În 1190 acesta a ţinut o serie de prelegeri la templul Todaiji despre Cele trei sutre ale Tărâmului Pur[13] la cererea lui Chogen, un participant la Discuţia de la Ohara.
De asemenea, în anul precedent (1189) a început asocierea cu regentul Fujiwara Kujo Kanezane care va deveni unul dintre cei mai puternici protectori ai lui Honen.
Influenţa lui Honen a crescut după Discuţia de la Ohara, acesta fiind timpul când cei care vor fonda principalele ramuri ale şcolii Jodo (Tărâmului Pur) încep să studieze sub îndrumarea lui: Shoku (fondatorul ramurii Seizan), Bencho (fondatorul Chinzei), Kosai (fondatorul Ichinengi), Chosai (fondatorul Kuhonji) şi Ryukan (fondatorul Chorakuji).

Relaţiile cu familia Kujo continuă să se întărească. Fiica lui Kanezane, Gishumon’in, consoarta împăratului Go-Toba, primeşte preceptele laice de la Honen în 1191 iar peste zece ani i se acordă preceptele de călugăriţă. Kujo Kanezane primeşte şi el preceptele laice în diferite momente de după anul 1189, inclusiv ordinaţia de călugăr în 1202.
De asemenea, au apărut adepţi din clasa războinicilor, precum şi vasali direcţi ai shogunatului Minamoto. Putem spune că între 1185 şi 1190 numărul membrilor comunităţii lui Honen, creată în jurul rostirii Numelui lui Buddha Amida, a crescut remarcabil.

Honen Shonin propovăduind Dharma despre Buddha Amida
 Fundamentul învăţăturii prezentate de el este foarte bine ilustrat de următorul pasaj:

“Întelepciunea şi puterea noastră a celor care trăim în epoca din urmă a Dharmei[14] este decăzută, aşa că nu mai suntem în stare să urmăm practicile pe care ar trebui să le îndeplinim.
Minţile noastre sunt pline de gânduri inutile ce ne fac incapabili să atingem Trezirea prin propriile noastre eforturi. De aceea, o cale spre Eliberare a fost pregatită pentru noi. Când devenim conştienţi de Legământul Principal al lui Buddha Amida care este cauza eliberării noastre, această conştientizare devine fundamentul unei vieti împlinite şi adevărate. Pentru că este vorba de puterea Legământului[15] lui Buddha Amida, chiar şi aceia care sunt afundaţi în iluzie şi ale căror trupuri sunt impregnate de rău, pot fără nici o îndoială, să scape de ciclul naşterilor şi  morţilor repetate  şi să atingă lumea Trezirii.” 

În 1198 scrie lucrarea Colecţie de pasaje despre Legământul Original şi nembutsu (Senchaku hongan nembutsu shu), la cererea lui Kujo Kanezane, în care prezintă trei tipuri de alegeri şi respingeri pe care oamenii trebuie să le facă în ceea ce priveşte învăţăturile şi practicile buddhiste:

„Dacă vrem să ne eliberăm de naşterile şi morţile repetate trebuie să abandonăm calea Înţelepţilor[16] şi să urmăm calea Tărâmului Pur. Dacă vrem să intrăm pe calea Tărâmului Pur, dintre practicile amestecate şi cele corecte[17], trebuie să abandonăm practicile amestecate şi să le urmăm pe cele corecte. Dacă vrem să urmăm practicile corecte, dintre cele două tipuri de practici corecte – actul adevăratei asigurări şi actele ajutătoare[18] – să le abandonăm pe ultimele şi să urmăm exclusiv actul adevăratei asigurări. Acesta este rostirea Numelui lui Buddha Amida. Cei care rostesc Numele lui Buddha Amida vor atinge fără greş naşterea în Tărâmul Său Pur, deoarece rostirea Numelui se bazează pe Legământul Principal al lui Amida.”

Nu a durat mult până când au apărut reacţii din partea şcolilor tradiţionale care se simţeau atacate şi puse într-o lumină proastă de doctrina salvatoare a lui Honen dar şi de numărul din ce în ce mai mare al adepţilor veniţi în Kyoto din toate părţile Japoniei pentru a-l asculta. Astfel, în 1204 clericii de la Enryakuji au făcut un apel la liderul şcolii Tendai, Shinsho, să interzică nembutsu. Honen a încercat să-i liniştească, asigurându-l pe Shinsho că nu este deloc un eretic sau distrugător al Dharmei şi le-a oferit un document intitulat Angajament  în şapte puncte, semnat de adepţii săi. Pe scurt acesta cuprindea următoarele:

  1. Nu criticaţi învăţăturile Shingon şi Tendai şi nu vorbiţi de rău nici un Buddha sau Bodhisattva
  2. Nu intraţi în dispute cu erudiţi ori simpli adepţi ai altor practici diferite de nembutsu
  3. Nu denigraţi şi nu vă uitaţi de sus cu o minte plină de prejudecăţi asupra oamenilor care au alte credinţe şi practici.
  4. În timp ce spuneţi că preceptele nu sunt esenţiale pentru un adept nembutsu[19], nu încurajaţi indulgenţele sexuale, băutura sau consumul de carne; nu spuneţi că un adept Vinaya[20] urmează doar practici amestecate ori că cei ce recită Numele lui Amida nu se tem să facă nici un fel de rău.
  5. Mai ales dacă nu aveţi suficiente cunoştinţe, abţineţi-vă să prezentaţi viziuni personale, să vă angajaţi în dispute ori să-i induceţi în confuzie pe cei ignoranţi.
  6. Nu vă folosiţi de stiluri de predicat emoţionale şi nu apelaţi la erezii pentru a-i converti pe laicii neştiutori.
  7. Nu pretindeţi că diferite interpretări eretice ale unuia sau altuia sunt corecte sau că ele îi aparţin maestrului.
Aceste interdicţii subliniază devierile promovate de diferiţi practicanţi şarlatani ai nembutsului care îşi legau numele de Honen şi pe care adeseori diferite personalităţi religioase ale epocii îi asociau cu el.
Până la urmă, Honen a reuşit să înlăture problemele legate de nemulţumirile călugărilor de la Enryakuji, însă în toamna anului 1205, unii preoţi de la Kofukuji din Nara au trimis o petiţie împăratului retras Go-Toba în care îi cereau de asemenea, să interzică nembutsu. Documentul prezentat de aceştia, numit Petiţia Kofukuji, conţinea nouă erori despre care ei spuneau că le răspândesc adepţii nembutsu:

  1. stabilirea unei noi şcoli fără autorizaţie imperială
  2. noi reprezentări de imagini sacre, în mod special Sesshu Fusha Mandala, care îi punea într-o lumină proastă pe adepţii Shingon şi Tendai
  3. deprecierea lui Shakyamuni
  4. neglijarea faptelor bune şi denigrarea Mahayana
  5. respingerea zeităţilor Shinto
  6. ascunderea Tărâmului Pur, deoarece şi alte practici duc la naşterea acolo
  7. înţelegerea greşită a nembutsului, dependenţa de Legământul Principal fiind o atitudine a celor ignoranţi
  8. rănirea adepţilor lui Shakyamuni. Stabilirea unei şcoli buddhiste care nu respectă Vinaya, ceea ce duce la distrugerea buddhismului
  9. semănarea de confuzie în ţară

Petiţia mai cerea, de asemenea, ca doi dintre discipolii lui Honen, Gyoku şi Junsai, să fie pedepsiţi pentru erezie. Honen a răspuns la această cerere expulzându-l pe Gyoku din comunitate pentru că predica naşterea în Tărâmul Pur prin erezia unei singure rostiri[21] cu care nici el nu era de acord. Cu toate că preoţii de la Kofukuji au persistat în cererea lor ca nembutsu să fie interzis, probabil că tensiunile ar fi dispărut de la sine dacă nu ar fi avut loc un incident care a dus la arestarea şi executarea a doi discipoli ai lui Honen: Juren şi Junsai. Aceştia fuseseră invitaţi pe timp de seară de două doamne de la curte pentru a ţine o slujbă religioasă specială şi au fost acuzaţi de relaţii nepotrivite cu ele. Împăratul Go-Toba, care era plecat într-un pelerinaj la altarul Kumano, s-a mâniat foarte tare când a aflat vestea şi a poruncit execuţia lor. De asemenea, în 1207 l-a trimis pe Honen în exil în insula Shikoku[22]. Avea pe atunci 74 de ani.

În ciuda bătrâneţii şi a sănătăţii şubrede, exilul a însemnat pentru Honen o nouă ocazie de a propovădui învăţătura nembutsu în alte zone ale ţării:

„Am propovăduit nembutsu foarte mult timp aici în Kyoto însă adeseori mi-am dorit să îl răspândesc şi în alte locuri îndepărtate. Până acum această şansă nu a apărut. Numai datorită bunăvoinţei Majestăţii sale această dorinţă mi se va împli în curând[23].”

În drumul spre Shikoku propovăduieşte nembutsu diverselor persoane pe care le întâlneşte în calea sa, dintre care a rămas celebră convertirea unei prostituate în portul Muro. Dialogul dintre ei a fost redat în Showa shinshu Honen Shonin zenshu (Noua colecţie Showa a oprelelor lui Honen Shonin):

Honen si prostituata din Muro
„Prostituata: Datorită unei karme rele din altă viaţă, pe care nu o cunosc, am ajuns acum să practic această profesie ruşinoasă. Este posibil ca o păcătoasă ca mine să fie salvată şi să atingă naşterea în Tărâmul Pur?

Maestrul Honen: Nimeni nu poate şti ce fel de karmă rea te-a împins să devi acum o prostituată. Dacă poţi, renunţă la meseria aceasta cât mai repede posibil. Dar dacă nu reuşeşti, atunci spune nembutsu aşa cum eşti. Şi nu te mai dispreţui atât de mult. Tocmai pentru o astfel de fiinţă plină de păcate karmice grave a făcut Buddha Amida Legământul Său Principal. Dacă te bazezi pe El şi reciţi nembutsul credinţei, te vei naşte cu siguranţă în Tărâmul Său Pur.”

Exilul nu a durat foarte mult iar Honen a fost iertat la sfârşitul aceluiaşi an. Cu toate acestea, nu i s-a permis să se întoarcă în Kyoto până în 1211 şi a fost nevoit să stea patru ani în Kachi-dera, provincia Settsu. Deoarece fosta sa reşedinţă căzuse în ruină i s-a oferit găzduire la un templu mic de lângă Otani.  

În prima zi a anului nou 1212 Honen s-a îmbolnăvit dar a continuat să recite nembutsu şi să propovăduiască învăţătura. Unul dintre discipolii săi l-a întrebat dacă-i dă voie să construiască un templu memorial după moartea sa. Honen i-a răspuns că o astfel de construcţie ar duce la oprirea răspândirii Dharmei. Memorialul lui trebuie să se răspândească peste tot, el existând acolo unde se va rosti nembutsu, chiar şi într-o colibă de pescar.
La numai două zile înainte de a muri, Genchi, unul dintre discipolii săi apropiaţi, i-a cerut să scrie un ultim mesaj. Răspunsul lui Honen va rămâne în istorie drept Testamentul de o singură pagină (Ichimai-Kishomon):
 
Testamentul lui Honen
“În China şi Japonia mulţi maeştri şi învăţaţi buddhişti au crezut că nembutsu înseamnă a medita[24] profund la Buddha Amida şi Tărâmul Său Pur. Totuşi, eu nu îl înţeleg în acest fel. Recitarea nembutsului nu provine din studiu sau din înţelegerea profundă a sensului acestuia[25]. Nu există nici un alt motiv sau cauză prin care să credem în atingerea naşterii în Tărâmul Pur decât nembutsu însuşi. Recitarea nembutsului şi credinţa în naşterea în Tărâmul Pur reprezintă în mod natural cele trei minţi (sanshin)[26] şi cele patru moduri de practică (shishu)[27].

Dacă am ţinut ascunsă vreo cunoaştere profundă dincolo de simpla recitare a nembutsului, fie să nu mai pot vedea compasiunea lui Shakyamuni şi Amida şi să decad din îmbrăţişarea Legământului Său. Chiar dacă cei care se încred în nembutsu studiază toate învăţăturile din timpul vieţii lui Shakyamuni, să se abţină de la a-şi da aere în faţa celorlalţi şi să recite nembutsu din toată inima lor asemenea unor analfabeţi, a unor călugăriţe ignorante  sau a unora care nu ştiu nimic despre buddhism.

Autorizez aşadar, acest document cu amprenta palmei mele. Calea Jodoshu a minţii cu adevărat stabilite (anjin) vă este pe deplin oferită aici. Eu, Genku[28], nu am altă învăţătură în afară de aceasta. Pentru a nu apărea interpretări greşite după moartea mea, fac din acest document testamentul meu final.”  

moartea lui Honen
Peste două zile Honen a murit, la vârsta de 79 ani, în locul unde astăzi se află capela Seishi-do a templului Chion-in, actualul cartier general al şcolii Jodoshu. Rămăşiţele sale au fost îngropate pe un deal de deasupra acestuia.
Până în 1227 au fost ţinute acolo slujbe memoriale în fiecare a 25-a zi a lunii, la care participau foarte multe persoane, însă în acel an clericii de la Enryakuji au decis să distrugă mormântul lui Honen iar lucrătorii de la Altarul Gion au primit ordin să îndeplinească această misiune. Cu toate acestea, adepţii reuşesc să scoată în secret trupul neînsufleţit al lui Honen şi să-l mute la Nison-in în Saga unde au fost incinerate la începutul lui 1228.

La scurt timp după moartea lui Honen, a fost creată o asociaţie religioasă numită Chion-ko pentru a-l onora pe maestru şi a încuraja practica nembutsu. Însă comunitatea formată de el va cunoaşte patru diviziuni importante: Chinzei, fondată de Bencho[29],  Seizan, fondată de Shoku[30], Chorakuji, fondată de Ryukan[31] şi Kuhonji, fondată de Chosai[32].
Pe lângă acestea, mai există două ramuri importante care au pornit din acelaşi trunchi al învăţăturilor lui Honen, una fondată de Kosai[33] iar cealaltă de Shinran Shonin, însă aceasta din urmă s-a dezvoltat într-o şcoală separată, numită Jodo Shinshu – în traducere, „adevărata învăţătură a şcolii Jodo” sau „adevărata învăţătură a Tărâmului Pur”.  Este foarte important de ştiut că Shinran nu s-a considerat niciodată în timpul vieţii sale un fondator, ci doar discipolul lui Honen şi transmiţătorul adevăratei („shin”) învăţături a acestuia. Abia după moartea sa, discipolii lui Shinran au decis ca „adevărata învăţătură a şcolii Jodo” – cuvinte adeseori folosite de Shinran pentru a-şi arăta afilierea la învăţătura Jodo a lui Honen – să devină numele unei noi şcoli, pentru a se diferenţia în acest fel, de celelalte organizaţii formate de alţi discipoli ai lui Honen.




[1] Tatăl său era conetabil iar mama aparţinea unei familii importante din regiune care pretindeau că se trag dintr-un prinţ legendar chinez din secolul al treilea.
[2] Şcoala buddhistă fondată de Saicho (767-822).
[3] Buddha istoric.
[4] Kurodani-Genku-Shonin-Den, numită şi Jurokumonki – biografia lui Honen.
 Kurodani-Genku-Shonin-Den, numită şi Jurokumonki” – biografia lui Honen.
[6] Shan-tao (613-681) este unul dintre cei mai importanţi învăţători ai şcolii Tărâmului Pur din China.
[7] Legământul Principal al lui Buddha Amida promite naşterea în Tărâmul Său Pur tuturor acelora care se încred în El, recită Numele Lui şi aspiră să se nască acolo:

„Dacă după ce voi atinge Buddheitatea, fiinţele sensibile din cele zece direcţii care se încred în mine cu o minte sinceră şi aspiră să se nască în Tărâmul meu, rostind Numele (Namo Amida Butsu) meu
chiar şi numai de  zece ori, nu  se vor naşte acolo,  fie ca eu să nu ating cea mai înaltă Iluminare.
Naşterea în Tărâmul Pur a celor care se încred în Amida va coincide cu atingerea Iluminării sau a Buddheităţii supreme. Cele patruzeci şi opt de legăminte ale lui Buddha Amida, dintre care al Optsprezecelea este numit Legământul Principal, sunt înregistrate în „Marea Sutră despre Buddha Amida”. Aceasta a fost rostită de Buddha Shakyamuni pe vârful Vulturului, în nordul Indiei.
[8] Kurodani-Genku-Shonin-Den, numită şi Jurokumonki – biografia lui Honen.
[9] Kalpa este o perioadă de timp incomparabil de lungă. De exemplu, o kalpa mică durează atât de mult încât poate fi descrisă doar metaforic. În conformitate cu o astfel de metaforă, este mai lungă decât perioada de timp necesară unui om să golească un oraş fortificat plin de seminţe de mac, de mărimea unei yojana cubice (o unitate echivalentă cu distanţa pe care o armată regală o poate parcurge într-o zi), mutând o seminţă la fiecare o sută de ani. După o altă descriere, este lungimea de timp necesară unei stânci de 40 de ri cubici să fie erodată de trecerea unei fecioare celeste care trece peste ea odată la trei ani şi o atinge uşor cu roba ei de pene. Unii erudiţi susţin însă, că o kalpa este echivalentul a 1000 de yuga – 4.320.000.000 ani.
[10] Collection of Passages on the Original Vow and the Nembutsu (Senchaku Hongan Nembutsu Shu).
[11] Anul în care Honen are această revelaţie şi se concentrează exclusiv pe nembutsu este 1175. Avea atunci 43 ani.
[12] Descrierea aceasta se bazează pe Kurodani-Genku-Shonin-Den,numită şi Jurokumonki – biografia lui Honen.
[13] Marea Sutră despre Buddha Amida, Mica Sutră despre Buddha Amida şi Sutra Contemplaţiei asupra lui Buddha Amida.
[14] Ultima dintre Cele trei epoci Dharma – o schemă care descrie declinul treptat al învăţăturii buddhiste în lume (se bazează chiar pe profeţiile lui Shakyamuni). În timpul epocii perfecte a Dharmei, care a durat 500 ani de la moartea lui Shakyamuni, învăţătura lui Buddha putea fi corect înţeleasă şi practicată, iar Iluminarea atinsă adeseori. În timpul epocii mijlocii a Dharmei, 1000 de ani de la moartea lui Shakyamuni, practicile sunt încă îndeplinite în conformitate cu învăţătura, dar Iluminarea este rar atinsă. În timpul ultimei epoci Dharma, învăţătura supravieţuieşte, dar practicile sunt dincolo de capacităţile fiinţelor omeneşti din cauza răspândirii diferitelor pângăriri care marchează timpurile acestea. Honen a considerat  că fiinţele se aflau deja în epoca din urmă a Dharmei şi că acum doar învăţătura Tărâmului Pur rămâne cea mai sigură cale către Eliberare.     
[15] Puterea legământului lui Buddha Amida, numită şi “Puterea Celuilalt” (Tariki) este mereu prezentată în contrast cu puterea personală (jiriki) a practicantului care este limitată şi ineficientă în atingerea Trezirii sau Iluminării supreme. 
[16] Calea Înţelepţilor reprezintă toate practicile şi învăţăturile buddhiste care au ca scop atingerea Iluminării prin puterea personală, în timpul acestei vieţi. Orice practică buddhistă ce nu are ca scop naşterea în Tărâmul Pur după moarte poate fi integrată în această categorie.
[17] Shan-tao este cel care a făcut această împărţire a practicilor Tărâmului Pur în două: 1) practici amestecate şi 2) practici corecte. Practicile amestecate sunt diverse practici buddhiste precum preceptele, venerarea altor Buddhaşi, recitarea sutrelor care nu aparţin Tărâmului Pur sau tehnicile meditative de genul Zen. Acestea aparţin de obicei unor învăţături buddhiste fără legătură cu Amida, însă a fost permisă urmarea lor dacă erau re-orientate către naşterea în Tărâmul Pur. Cei care au fost adepţi ai altor învăţături buddhiste dar găseau dificilă renunţarea dintr-o dată la acestea, puteau continua cu practicile lor obişnuite dar schimbând direcţia şi motivaţia lor - de la atingerea Iluminării în această viaţă la naşterea în Tărâmul Pur. Pe de altă parte, practicile corecte sunt în conformitate cu adevăratul sens al învăţăturii legate de Buddha Amida. Acestea sunt: 1. recitarea celor trei sutre ale Tărâmului Pur, 2. contemplarea lui Buddha Amida şi a Tărâmului Său Pur, 3. venerarea lui Buddha Amida, 4. recitarea Numelui Său, 5. slăvirea şi aducerea de ofrande lui Amida.  Dintre toate cele cinci practici corecte, rostirea Numelui era considerată de Honen ca fiind actul adevăratei asigurări (al naşterii în Tărâmul Pur) iar celelalte patru –  simple acte auxiliare. Doar rostirea Numelui este cauza adevărată a naşterii în Tărâmul Pur, ea fiind menţionată în Legământul Principal al lui Amida.
[18] Actele ajutătoare sunt patru din practicile corecte, în afara recitării Numelui lui Amida: recitarea celor trei sutre ale Tărâmului Pur, contemplarea lui Buddha Amida şi a Tărâmului Său Pur, venerarea lui Buddha Amida, slăvirea şi aducerea de ofrande lui Amida.
[19] Nu sunt esenţiale în sensul că nu acestea conduc la Iluminarea supremă, ci credinţa în Buddha Amida.
[20] Un practicant ce urmează preceptele. Vinaya este ansamblul preceptelor pe care trebuie să le respecte un călugăr.
[21] În conformitate cu această viziune greşită, naşterea în Tărâmul Pur era asigurată printr-o singură rostire a Numelui lui Amida. Adepţii nu trebuiau să spună nembutsu decât o singură dată. O altă erezie situată la polul opus, susţinea că nembutsu era efectiv dacă era rostit de mai multe ori. Honen nu a fost de acord cu nici una dintre aceste viziuni, considerându-le la fel de greşite. După el naşterea în Tărâmul Pur era asigurată de nembutsul rostit pe baza credinţei în Legământul Principal al lui Buddha Amida. Odată ce adeptul se încrede în puterea lui Amida şi îşi exprimă această încredere prin nembutsu, el este automat asigurat de naşterea în Tărâmul Pur. Dacă apucă să recite nembutsu o singură dată sau trăieşte mai mult şi recită aşadar, de mai multe ori, este la fel de asigurat de naşterea în Tărâmul Pur.
[22] Odată trimis în exil numele lui religios a fost schimbat cu unul laic: Fujii Motohiko. Deşi a fost la început exilat în sudul insulei Shikoku, intervenţia lui Kujo Kanezane a dus la schimbarea locaţiei în nordul insulei. Atât de puternic a fost afectat Kujo Kanezane de exilul maestrului său, încât a murit la mai puţin de o lună după aceea.
[23]Kurodani-Genku-Shonin-Den,numită şi Jurokumonki – biografia lui Honen
[24] A practica tehnici de vizualizare a lui Buddha Amida şi a Tărâmului Său Pur.
[25] Spre exemplu, nu provine din înţelegerea sensului esoteric al Numelui lui Amida.
[26] Cele trei minţi (sanshin) sunt  cele trei aspecte ale credinţei în Buddha Amida: 1. mintea sinceră - shishin (mintea unidirecţionată sau credinţa din toată inima/fără îndoială), 2. credinţa senină - shingyo, 3. dorinţa de a se naşte în Tărâmul Pur.
[27] Cele patru moduri de practică (shishu) la care face referire Honen sunt menţionate de asemenea, în Ojo-raisan: 1. venerarea lui Buddha Amida (kugyoshu), 2. practica exclusivă a nembutsului (muyoshu), 3. practica neîntreruptă a nembutsului (mukenshu), 4. practica susţinută/pentru totdeauna a nembutsului (jojishu).
[28] Genku este un alt nume al lui Honen.
[29] Bencho (1162-1238) s-a născut în provincia Chikuzen din Kyushu, într-o ramură a familiei Fujiwara. A devenit călugăr de la o vârstă fragedă  iar în 1183 s-a dus pe muntele Hiei să studieze doctrina Tendai.  Profund afectat de moartea fratelui său, l-a vizitat pe Honen în Kyoto, în anul 1197 şi a devenit discipolul acestuia. În 1204 se întoarce în provincia natală pentru a răspândi acolo învăţătura nembutsu. A construit mai multe săli de practică şi mai ales, templul Zendoji – principalul templu Jodo din Kyushu.  În timp ce stătea la templul Ojo-in din provincia Higo scrie lucrarea Mărturie personală care atestă transmisia nembutsu în zilele din urmă şi organizează tradiţia Jodo în ramura Chinzei. Deşi insista, asemenea lui Honen, pe recitarea verbală a nembutsului, Bencho afirmă de asemenea, posibilitatea renaşterii în Tărâmul Pur printr-o varietate de alte practici. Dintre lucrările sale, amintim: Colecţie de scrieri esenţiale ale şcolii Jodo şi Discuţii despre învăţăturile şcolii Jodo. Ramura Chinzei este considerată în zilele noastre ca fiind varianta ortodoxă a şcolii Jodoshu.
După moarte este succedat de discipolul său, Ryochu. Când ramura Chinzei s-a stabilit definitiv în Kyoto, la mausoleul lui Honen, Bencho a primit titlul de Niso Shonin (al doilea Patriarh).
[30] Shoku (1177-1247) s-a născut în familia lordului din Kaga şi a fost adoptat mai târziu de funcţionarul guvernamental Koga Michichika. A devenit discipolul lui Honen la vârsta de 14 ani. A studiat profund scrierile tradiţiei Tărâmului Pur, începând cu lucrarea Comentariu al Sutrei Contemplaţiei de Shan-tao. A primit de asemenea, preceptele Mahayana şi a studiat învăţăturile esenţiale ale celorlalte şcoli sub îndrumarea diverşilor maeştri ale acestora. Shoku l-a ajutat pe Honen să compileze Colecţia de pasaje despre Legământul Principal şi nembutsu, în 1198 iar în anul următor a ţinut o prelegere în locul lui Honen la reşedinţa lui Kujo Kanezane. Condamnat la exil în timpul persecuţiei din 1207, Shoku a fost dat în grija respectatului preot Jien. Mai târziu a studiat Shingon şi sub îndrumarea lui Jien, esotericismul Tendai. În 1213 Jien i-a oferit acestuia templul Ojo-in din Nishiyama iar Shoku şi-a stabilit reşedinţa acolo. În acest fel, ramura fondată de el a ajuns să se numească Seizan, care este o altă pronunţie a caracterelor din cuvântul Nishiyama, deşi actualul templu principal este Komyoji din Ao.
Shoku a început diverse practici la templul Ojo-in, inclusiv recitarea neîntreruptă a nembutsului, ceremonii dedicate lui Amida de şase ori pe zi şi discuţii formale. De asemenea, a făcut mari eforturi în răspândirea învăţăturii Tărâmului Pur. Doctrinele predate de el erau foarte puternic influenţate de Tendai. Dintre scrierile sale, amintim: Atenţionare legată de protecţie şi efortul în practică şi Cuvinte Dharma despre nembutsu în japoneză.
[31] Ryukan (1148-1227) a fost un celebru călugăr Tendai care a devenit discipolul lui Honen. Se spune despre el că recita nembutsu de 84000 de ori pe zi iar modul lui de a preda învăţătura a fost numit „învăţătura mai multor recitări” (tanen-gi) sau şcoala templului Chorakuji deoarece reşedinţa sa era chiar în poarta exterioară a acelui templu.
[32] Chosai (1184-1266) a primit ordinaţia de călugăr de la Honen în 1202 iar după moartea acestuia a studiat diverse învăţături sub îndrumarea unor maeştri influenţi ai vremii, precum Shunjo de la templul Senyuji, Dogen, fondatorul şcolii Soto Zen şi Jushin-bo de la templul Tzumoji. Şi-a propovăduit învăţăturile în provincia natală Iyo (actualul Shikoku) şi la templul Kuhonji din suburbiile oraşului Kyoto. Dintre scrierile acestui călugăr foarte erudit, amintim celebra lucrare: Un catalog al scripturilor Jodo (Jodo homon genryu sho)
Chosai, fondatorul ramurii Kuhonji, susţinea, pe baza Sutrei despre Buddha al Luminii Infinite şi al Vieţii Infinite (Marea Sutră), că se poate atinge naşterea în Tărâmul Pur printr-o varietate de practici, altele decât nembutsu. Cu toate că practica cerută de Amida în al Optsprezecealea Legământ era într-adevăr nembutsu, acest Buddha a încurajat şi alte practici în celelalte legăminte ale Sale. De aceea, el şi-a numit învăţătura „legământul practicilor diverse” (shogyo hongan). Această viziune pare că este similară cu cea a lui Bencho, însă cei doi au o abordare foarte diferită. Bencho considera într-adevăr, că Amida, în compasiunea Lui, îi va salva şi pe cei care urmează alte practici în afara nembutsului, însă nu le privea pe acestea ca fiind egale cu nembutsu. Chosai, din contră, susţinea că aceste alte practici sunt la fel de bune ca nembutsu, ceea ce i-a atras criticile altor şcoli fondate de discipolii lui Honen, care l-au considerat eretic.
Însă şcolile Shingon şi Tendai l-au acceptat, ceea ce a dus la un număr considerabil de discipoli, dintre care, Gyonen, un faimos erudit de la templul Todaiji, este cel mai cunoscut.
[33] Kosai (1163-1247) a devenit discipolul lui Honen în anul 1198, la vârsta de 36 ani, după o carieră plină de erudiţie pe muntele Hiei dar întreruptă brusc la moartea unui prieten şi discipol apropiat. Acest călugăr a privit întotdeauna învăţătura Tărâmului Pur din perspectiva Tendai în care a fost antrenat ani de zile şi mai ales a doctrinei iluminării înnăscute. Aşadar el îl privea pe Amida ca având două personalităţi: una originară sau fundamentală şi alta încarnată. Amida cel descris în Marea Sutră despre Buddha al Vieţii Infinite şi al Luminii Infinite, care a atins starea de Buddha în urmă cu zece kalpa, este numit Amida cel încarnat, în timp ce Amida fundamental sau originar este natura de Buddha fără de început şi fără de sfârşit care se află în toate fiinţele. El a considerat că simpla auzire a acestui adevăr este suficientă, fără să mai fie nevoie de recitarea nembutsului de multe ori, o singură rostire fiind suficientă. Această învăţătură a fost numită de el „o singur rostire” (ichinen-gi). Cu toate că Honen i-a atras atenţia că ideile sale contravin învăţăturii Tărâmului Pur propovăduite de Shan-tao, Kosai nu a vrut să renunţe la ele, ceea ce l-a făcut pe Honen să îl dea afară din comunitatea sa după redactarea Angajamentului în şapte puncte (Shichikajo kishomon), scris ca răspuns la apelul clericilor de la Enryakuji de interzicere a nembutsului din 1204.

Nu numai Honen dar şi Bencho şi succesorul său Ryochu, precum şi alţi discipoli ai lui Honen, l-au criticat pe Kosai. Însă ne este foarte greu să cunoaştem în amănunt învăţăturile sale deoarece numai două dintre lucrările scrise de el au supravieţuit până azi: Keishi kasho ruiju şi Gengibun. Kosai şi-a stabilit cartierul general pe insula Shikoku, la sud de actualul Osaka. 

Niciun comentariu:

Cărţi prin poştă (distributie persoane private si biblioteci)

1. Toti cei care doresc sa primeasca acasa, pliante, carti, reviste, cd-uri si alte materiale informative pe care Amidaji şi Tariki Dojo Bucureşti le distribuie gratuit, pot trimite prin e-mail (josho_adrian@yahoo.com) adresa lor postala cu mentiunea "distributie gratuita".
Noi carti va vor fi trimise automat la fiecare noua aparitie editoriala, la adresa indicata de dumneavoastra, pana cand ma veti anunta ca nu mai doriti sa le primiti. Este o ocazie unica de a studia invatatura traditiei noastre, fara nici o cheltuiala din partea dv. Taxele postale sunt suportate de centrele mai sus amintite și de colaboratorii acestora, insa orice donatie este binevenita.

2. De asemenea, caut voluntari pentru intermediere donatii catre bibliotecile din tara. Daca doriti sa ma ajutati in efortul meu de a dona carti buddhiste tuturor bibliotecilor publice, contactati-ma pe adresa de mai sus. Nu este greu, trebuie doar sa faceti un drum pana la biblioteca din orasul vostru si sa lasati acolo niste exemplare trimise de mine.

Iata cateva din titlurile noastre in limba romana:

- ÎNVĂŢĂTURI BUDDHISTE JODO SHINSHU, de Josho Adrian Cirlea
- CALEA ACCEPTARII - COMENTARIU LA TANNISHO, de Josho Adrian Cirlea
- CELE 48 LEGĂMINTE ALE LUI BUDDHA AMIDA, de Josho Adrian Cirlea
- ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE BUDDHA AMIDA ȘI TĂRÂMUL PUR, de Josho Adrian Cirlea


- TEXTE CLASICE precum Tannisho (Plangere impotriva abaterilor de la adevaratul shinjin), Mattosho (Scrisorile Maestrului Shinran), Gobunsho (Scrisorile Maestrului Rennyo), Mica Sutra despre Buddha Amida, rostita de Buddha Shakyamuni
- Hrana Bodhisattvasilor (texte buddhiste clasice despre abtinerea de la carne) de Shabkar Tsogdruk Rangdrol

Video Of Day

Google+ Followers

Persoane interesate

Copyright © Cirlea Gheorghe Adrian