Vorbind la modul general, practicile predate de
Buddha Shakyamuni pot fi clasificate în două grupe:
1. practici meditative
2. practici non-meditative
Practicile
meditative includ diferite tipuri de meditaţii şi vizualizări întâlnite în
toate şcolile de buddhism de la
Theravada şi Mahayana, până la Vajrayana esoterică.
Practicile
non-meditative presupun recitarea sutrelor, respectarea preceptelor, abţinerea
de la rău şi îndeplinirea diferitelor fapte bune, etc.
Despre
amândouă tipurile de practici se spune că generează merite sau energie karmică
pozitivă care îl ajută pe practicant să atingă naşteri ori stări spirituale
avansate. Meritele pot fi transferate sau direcţionate de practicant spre diferite
scopuri, inclusiv viitoarea sa Iluminare.
Însă Shinran se situează pe o poziţie complet
diferită, în conformitate cu care, fiind neiluminaţi sau ne-Buddha, nu putem
avea merite adevărate. Aceasta este în mod special valabil în ultima epocă
Dharma (mappo)[1] în care trăim acum. Numai
un Buddha, în special Amida Buddha, pot avea adevărate virtuţi, de aceea el a
considerat că transferul de merit de la practicant spre atingerea Iluminării
este inutil, menţionând că de fapt, acest transfer are loc numai de la Amida către cei care au
credinţă în el.
Aşadar,
este foarte important să abandonăm orice gând legat de merite sau virtuţi
personale şi în loc de asta, să ne bazăm exclusiv pe Puterea salvatoare a lui
Buddha Amida. Această încredere este descrisă în al Optsprezecelea Legământ,
numit Legământul Principal. În el, Amida promite:
„Dacă după ce voi atinge Buddheitatea, fiinţele
sensibile din cele zece direcţii care se încred în mine din toată inima lor şi
aspiră să se nască în Tărâmul meu, rostind Numele (Namo Amida Butsu) meu chiar
şi numai de zece ori, nu se vor naşte acolo, fie ca eu să nu ating cea mai
înaltă Iluminare.[2]
Toate fiinţele care se încred în Amida, vor să se
nască în Tărâmul său Pur după moarte şi rostesc Numele lui, se vor naşte acolo.
Nimic altceva nu mai este necesar. Nici o menţiune legată de merite sau ceva pe
care practicantul ar trebui să îl adauge la puterea lui Amida. Doar aspiraţi să
vă naşteţi în Tărâmul Pur, încredeţi-vă în Amida şi recitaţi Numele lui. Aceste
trei aspecte: 1. dorinţa de a se naşte în Tărâmul Pur, 2. credinţa şi 3.
rostirea Numelui, sunt de fapt, trei manifestări ale aceluiaşi lucru – shinjin
sau credinţa. Asta pentru că nu poate exista vre-o dorinţă de a se naşte în
Tărâmul Pur sau o rostire a Numelui dacă adeptul nu crede în existenţa lui
Buddha Amida şi în capacitatea acestuia de a ne face să ne naştem acolo. În
consecinţă, dorim să mergem în Tărâmul Pur şi rostim Numele lui Amida pentru că
ne încredem în puterea lui de a realiza Naşterea noastră.
Namo Amida
Butsu înseamnă „mă refugiez în Buddha Amida” iar a te refugia înseamnă a avea
credinţă. Rostirea Numelui (nembutsu) este expresia naturală a credinţei şi
este identică cu aceasta. Nu poate exista un nembutsu autentic fără credinţă[3].
Aşa stau lucrurile cu al Optsprezecelea Legământ în care Amida promite că îi va
salva pe toţi cei care se încred în el, fie că sunt tineri sau bătrâni, buni
sau răi, bărbaţi sau femei.
Şi totuşi, nu toţi practicanţii sunt capabili să
renunţe definitiv la ataşamentul faţă de puterea personală în atingerea
naşterii în Tărâmul Pur. Ei nu se pot baza exclusiv pe Amida ci au senzaţia că
există încă ceva ce ar trebui adăugat la Puterea lui pentru a merita să se nască în
Tărâmul Pur. Astfel, rămân ataşaţi de ideea de merit chiar dacă se bazează în
acelaşi timp pe Amida. Acest gen de credinţă, amestecată cu încrederea în
propriile merite şi în puterea personală, nu rezonează cu al Optsprezecelea
Legământ, însă nici aceşti oameni nu sunt abandonaţi de Amida.
În special
pentru cei incapabili de a se baza exclusiv pe el, însă doresc să se nască în
Tărâmul său Pur, Amida a creat al Nouăsprezecelea şi al Douăzecelea Legământ:
(19) Dacă, după ce voi atinge Buddheitatea,
fiinţele sensibile din tărâmurile celor zece direcţii, care aspiră să atingă
Iluminarea, îndeplinesc diferite fapte merituoase şi îşi doresc sincer să se
nască în tărâmul meu, nu mă vor vedea
în momentul morţii, apărând înaintea lor înconjurat de o mulţime de înţelepţi,
fie ca eu să nu ating perfecta Iluminare.
(20) Dacă, după ce voi atinge Buddheitatea,
fiinţele sensibile din tărâmurile celor zece direcţii, care auzindu-mi Numele,
îşi concentrează gândurile asupra tărâmului meu, plantează rădăcinile virtuţii
şi îşi transferă cu sinceritate meritele către el, cu dorinţa de a se naşte
acolo, nu li se va împlini această aspiraţie, fie ca eu să nu ating perfecta
Iluminare.
Amida
afirmă în al Nouăsprezecelea Legământ că cei care fac fapte merituoase pentru a
atinge Naşterea îl vor vedea în momentul morţii înconjurat de mulţi înţelepţi,
primindu-i în Tărâmul Pur. Faptele merituoase reprezintă îndeplinirea
diferitelor tipuri de practici meditative şi non-meditative. Spre exemplu, ori
de câte ori practică o vizualizare a lui Amida în conformitate cu Sutra Contemplaţiei, când încearcă să
respecte preceptele, fac o faptă bună precum salvarea vieţii, abţinerea de la
carne, etc, ei cred că asta îi va ajuta să se nască în Tărâmul Pur şi că pot
transfera meritele acumulate în urma acestor practici (meditative sau
non-meditative) către viitoarea naştere acolo.
De obicei,
adepţii altor şcoli practică meditaţia sau respectă preceptele pentru a deveni
Buddha în această viaţă, asemenea lui Shakyamuni, însă cei care se încred în al
Nouăsprezecelea Legământ schimbă direcţia (scopul) acestor practici meditative
sau non-meditative către a deveni un Buddha în Tărâmul Pur al lui Amida.
Aceasta este diferenţa dintre ei şi alţi buddhişti, ceea ce îi face să intre în
influenţa şi călăuzirea lui Buddha Amida.
Adepţii celui de al Douăzecelea Legământ fac un
pas înainte în Lumina lui Buddha Amida. Ei nu se opresc la practici meditative
sau non-meditative, ci dintre toate practicile aleg una singură – rostirea
Numelui lui Amida.
Expresia „auzindu-mi
Numele” din acest Legământ înseamnă că devin conştienţi de Numele lui Amida şi
îl rostesc mental şi verbal. Concentrarea gândurilor asupra Tărâmului Pur şi
dorinţa de a se naşte acolo se face acum prin recitarea Numelui. În Mica Sutră despre Buddha Amida (Amida-kyo),
recitarea Numelui este numită rădăcina tuturor virtuţilor, deoarece dintre
toate practicile buddhiste recomandate de Shakyamuni, recitarea Numelui este
supremă. Aşadar, „a planta rădăcinile virtuţilor” menţionată în al Douăzecelea
Legământ înseamnă a recita exclusiv Numele lui Amida, a alege dintre toate
practicile numai pe aceasta.
Asemenea
celor ce urmează al Nouăsprezecelea Legământ, adepţii celui de al Douăzecelea
nu sunt liberi de îndoială, în sensul că nu se bazează exclusiv pe Puterea lui
Amida pentru a se naşte în Tărâmul Pur ci cred că această recitare a Numelui
este o virtute personală şi o practică ce depinde de capacităţile lor pentru a
fi îndeplinită corect. De aceea, transferă meritele pe care cred că le-au
acumulat printr-o bună recitare către naşterea în Tărâmul Pur. Ei încă depind de
puterea lor personală iar credinţa nu este una absolută.
Observăm
din aceste două legăminte, al Nouăsprezecelea şi al Douăzecelea, că cei care
practică în conformitate cu ele se nasc de asemenea în Tărâmul Pur şi scapă
definitiv din naşterile şi morţile repetate ale samsarei. Amida încheie în mod
special formularea legămintelor cu promisiunea că cei care îndeplinesc
cerinţele lor se vor naşte cu siguranţă în Tărâmul Pur, în caz contrar el
nemeritând să fie numit Buddha – „fie ca eu să nu ating perfecta Iluminare.”
Dar dacă
citim Sutra Contemplaţiei observăm că
printre cei care se nasc în Tărâmul Pur transferându-şi meritele acolo, există
diferite grade. Nu toţi sunt egali. Cu cât mai multe virtuţi, cu atât mai bun
este locul ocupat în Tărâmul Pur, de la „cel mai înalt nivel al celui mai
mare grad”, până la „nivelul cel mai de jos al celui mai mic grad.”
Însă nici
o menţiune de acest gen nu se face despre cei care intră în Tărâmul Pur prin
credinţă (shinjin), în conformitate cu al Optsprezecelea Legământ. Astfel,
respectivele nivele sunt, în viziunea Maestrului Shinran, doar o învăţătură
provizorie dată de Shakyamuni pentru a nu-i descuraja pe cei care aspiră la
naşterea în Tărâmul Pur dar sunt încă foarte ataşaţi de ideea de merit personal.
De ce însă
adepţii născuţi în Tărâmul Pur prin credinţă nu sunt menţionaţi în nici una din
aceste categorii?
Shinran a
explicat faptul că aceştia devin Buddhaşi imediat ce se nasc în Tărâmul Pur iar
pentru un Buddha nu există vreo categorie în care ar putea fi încadrat. Din
contră, cei născuţi în Tărâmul Pur prin porţile celui de al Nouăsprezecelea şi
al Douăzecelea Legământ nu devin imediat Buddhaşi, ci datorită agăţării de
puterea personală continuă să rămână într-o stare neiluminată a minţii până
când îşi depăşesc îndoielile şi ataşamentele faţă de aşa zisele lor merite şi
virtuţi şi se încred total în Puterea lui Buddha Amida.
Legământul al Optsprezecelea este legământul
intrării directe în adevăratul Tărâm Pur, în timp ce al Nouăsprezecelea şi al
Douăzecelea sunt legăminte ale intrării indirecte. Gândiţi-vă la o casă cu trei
intrări. O uşă este intrarea principală care duce direct la proprietar şi în
prezenţa sa deveniţi asemenea lui (un Buddha care se alătură activităţii salvatoare a lui Amida), în timp ce a doua şi
a treia uşă duc la o anticameră unde trebuie să staţi o vreme până când vă este
permis accesul.
Această
anticameră a Iluminării perfecte în Tărâmul Pur al lui Amida este numită în
textele sacre „zona de graniţă a Tărâmului Pu” sau „tărâmul indolenţei şi al
mândriei”, „castelul îndoielii”, „palatul matcă” etc. Naşterea acolo nu este o
pedeapsă, ci mai degrabă practicanţii se ţin pe ei înşişi în acea zonă prin
propriile îndoieli şi ataşamente faţă de puterea personală[4].
Legămintele Optsprezece, Nouăsprezece şi Douăzeci
sunt cele trei legăminte ale salvării ce oferă eliberarea din naştere şi moarte
tuturor fiinţelor care se bazează exclusiv sau parţial pe Buddha Amida, au
credinţă deplină ori încă se mai agaţă de aşa zisa lor putere sau de meritele
personale, însă îşi doresc să se nască în Tărâmul Pur. Pentru că aceste
legăminte şi în mod special al Optsprezecelea sunt menţionate în Marea Sutră despre Buddha Amida, Shinran
a considerat propovăduirea acesteia ca fiind principalul scop al apariţiei lui
Buddha Shakyamuni în lume, în timp ce Sutra
Contemplaţiei, unde sunt menţionate vizualizarea lui Amida, transferul de
merite şi cele nouă grade de aspiranţi şi Mica
Sutră despre Amida (Amida-kyo) în care numai recitarea Numelui este
încurajată ca rădăcină a tuturor virtuţilor, sunt metode provizorii pentru cei
care nu se pot încă baza exclusiv pe Buddha Amida.
Mulţi oameni trec prin aceste trei legăminte ale
salvării conştient sau inconştient în practica lor. Câţi dintre noi nu am avut
o perioadă când am practicat diferite metode buddhiste pentru a deveni un
Buddha în această viaţă după ce am abandonat alte căi religioase sau nu am avut
nici o religie. Apoi am auzit de Tărâmul Pur al lui Amida şi am încetat să
aspirăm la atingerea Iluminării în această viaţă, dorindu-ne să ne naştem
acolo. Şi totuşi, îndoindu-ne că naşterea în Tărâmul Pur este atât de uşor de
obţinut am simţit că trebuie să facem ceva pentru a o merita. Aşadar, am
continuat să urmăm diferite practici pentru a ne simţi cât de cât mai buni şi
merituoşi.
Apoi, auzind că nembutsu este marea practică între
toate practicile buddhiste şi rădăcina tuturor virtuţilor, am început să îl
recităm, însă tot am simţit că parcă este prea uşor, aşa că din nou agăţarea
faţă de puterea personală a continuat să ne ţină prizonieri ai îndoielilor.
În sfârşit, după ce am ascultat învăţătura din nou
şi din nou, conştientizând adevăratele noastre capacităţi şi Compasiunea lui
Amida, am realizat că acest Buddha este asemenea unei mame pentru noi şi ca
orice mamă îşi va salva copii din diverse pericole fără să mai aştepte până
când aceştia devin perfecţi. Aşa că, pentru prima oară am auzit cu adevărat al
Optsprezecelea Legământ în care nu este menţionată nici o capacitate sau
virtute specială pentru a ne naşte în Tărâmul Pur şi am primit credinţa.
De atunci,
Numele pe care continuăm şi acum să îl rostim nu a mai fost nembutsul bazat pe
puterea personală, ci nembutsul credinţei şi al recunoştinţei. Prin acest
nembutsu intrăm direct în prezenţa lui Amida, Maestrul Tărâmului Pur, unde
devenim la rândul nostru Buddhaşi, alăturându-ne pentru totdeauna lucrării lui
de a salva toate fiinţele.
[1] Ultima dintre Cele trei epoci
Dharma – o schemă care descrie declinul treptat al învăţăturii buddhiste în
lume (se bazează chiar pe profeţiile lui Shakyamuni). În timpul epocii perfecte
a Dharmei, care a durat 500 ani de la moartea lui Shakyamuni, învăţătura lui
Buddha putea fi corect înţeleasă şi practicată, iar Iluminarea atinsă adeseori.
În timpul epocii înşelătoare a Dharmei, 1000 de ani de la moartea lui
Shakyamuni, practicile sunt încă îndeplinite în conformitate cu învăţătura, dar
Iluminarea este rar atinsă. În timpul ultimei epoci Dharma, învăţătura
supravieţuieşte, dar practicile sunt dincolo de capacităţile fiinţelor omeneşti
din cauza răspândirii diferitelor pângăriri care marchează timpurile acestea. Honen
a afirmat că fiinţele se aflau deja în epoca din urmă a Dharmei şi că acum doar
învăţătura Tărâmului Pur rămâne cea mai sigură cale către Eliberare.
Vezi
capitolul „Cele trei epoci Dharma” şi „Jodo Shinshu – singura cale efectivă în
această ultimă epocă Dharma” din cartea mea, Învăţături buddhiste Jodo Shinshu, Dharma Lion Publication,
Craiova, 2012, p 38-43.
[2] Am exclus deocamdată propoziţia exclusivă
din acest legământ deoarece o voi explica separat în capitolul următor.
[3] Îmi place în mod deosebit această simplă
explicaţie a lui Inagaki Sensei: “Cel care se încrede în Amida se gândeşte la Amida iar cel care se
gândeşte la Amida
îi rosteşte Numele”.
[4] Pentru o mai bună înţelegere a naşterii
în zona de graniţă a Tărâmului Pur, vezi capitolul „Comentariu la capitolul
Şaptesprezece din Tannisho – naşterea în zona de graniţă” din lucrarea mea Calea acceptării – comentariu la Tannisho , Corporate
Body of Buddha Educational Foundation, Taiwan, 2010.
Un comentariu:
Namo Amida Butsu
Trimiteți un comentariu