luni, 16 martie 2015

Câteva explicaţii buddhiste despre originea şi existenţa universului


“Priviţi această lume fantomatică
asemenea unei stele la apus, o bulă de apă dintr-un râu,
o fulgerare trecătoare dintr-un nor de vară,
o lampă ce abia pâlpâie – o nălucă – şi un vis.”
Buddha Shakyamuni



Dacă buddhismul nu recunoaşte ideea de zeu creator, atunci cum explică el existenţa universului?

În primul rând, când se referă la diferite lumi şi universuri, Dharma (învăţătura) lui Buddha le prezintă ca tărâmuri samsarice, adică zone în care au loc renaşterile repetate. Aşadar, acestea sunt locuite de fiinţe neiluminate şi aflate în diferite stadii de evoluţie sau involuţie spirituală.

Monoteiştii invocă adeseori următorul argument pentru a-şi susţine credinţa într-un zeu creator: “dacă vedem o casă într-un lan de porumb, ne întrebăm în mod natural cine a construit-o. La fel, această lume complexă este creaţia lui Dzeu. Tot ceea ce există are un creator.” Aceasta este, sub diferite forme, baza sistemului lor religios, însă pentru un buddhist problema este pur şi simplu greşit pusă. Da, într-adevăr, totul are un creator dar nu în sensul în care cred monoteiştii. Mai degrabă aş spune, orice vis are un creator – visătorul. Şi cine este acest visător? Noi suntem visătorii – fiinţele neiluminate cu karma individuală dar şi cu legăturile karmice pe care le creăm între noi (karma colectivă/comună).


Diferitele lumi şi universuri sunt strâns legate de fiinţele care trăiesc în ele. Aşadar, putem spune că cele dintâi există datorită karmei celor din urmă sau cu alte cuvinte, karma fiinţelor neiluminate este cauza primă pentru existenţa lumilor şi a universurilor. Să aruncăm o privire, de exemplu, la tărâmurile iadurilor. Cine sunt cu adevărat gardienii sau bestiile înfricoşătoare care îi pedepsesc pe cei născuţi acolo? Care este adevărata natură a bronzului topit sau al munţilor distrugători, ale râurilor de foc şi altor elemente materiale care se găsesc în iaduri? Sunt ele create de cineva şi au cumva o existenţă prin ele însele? În conformitate cu învăţătura buddhistă acestea sunt, de fapt, manifestările karmei rele a fiinţelor renăscute în iaduri, în acelaşi fel în care monştrii din coşmarurile noastre sunt creaţi de propriile gânduri negative. În coşmaruri, monştrii şi locurile înfricoşătoare sunt reale pentru visător, la fel cum iadurile sunt reale pentru cei renăscuţi acolo.

Aşadar, nu există vreun zeu creator care a inventat iadurile pentru a-i pedepsi pe păcătoşi, deoarece aceştia sunt ei înşişi responsabili de existenţa lor. Fiecare gând sau acţiune este o cauză care va avea consecinţe (efecte). Dacă insistăm pe gânduri şi fapte negative ne schimbăm în rău lumea interioară (fluxul mental) iar mai devreme sau mai târziu vom fi înconjuraţi de o lume exterioară plină de suferinţă şi negativitate. După ce părăsim aceste trupuri (forme) omeneşti renaştem în alte trupuri şi lumi care vor corespunde (vor fi o reflecţie a) minţii şi karmei noastre. Precum iadurile  sunt o reflecţie a a celei mai profunde karma negative, celelalte planuri/dimensiuni de existenţă (animale, spirite flămânde, oameni, asuraşi sau semizei şi zei) apar de asemenea, datorită karmei fiinţelor.
Putem spune aşadar, că cele şase tărâmuri de existenţă descrise în textele sacre, sunt, pe de o parte, şase dimensiuni ale conştiinţei ori şase dimensiuni de experienţe posibile care se manifestă în noi, individual, în forma celor şase emoţii negative (furie/ură, lăcomie, ignoranţă, gelozie, mândrie, confuzie plăcută[1]) şi pe de altă parte, ele sunt tărâmuri reale în care fiinţele renasc datorită karmei colective.

Chiar şi în această viaţă suntem conectaţi la toate tărâmurile/dimensiunile existenţei şi avem în noi înşine seminţele renaşterii în fiecare dintre ele. Astfel, când trăim diferite emoţii participăm în unele dintre calităţile şi suferinţele dominante în alte tărâmuri. De exemplu, când ne găsim cuprinşi de ură şi furie suntem asemenea fiinţelor din iaduri, când devenim foarte lacomi simţim câte ceva din experienţa celor născuţi în tărâmurile spiritelor flămânde ale căror trupuri sunt chinuite de sete şi foame imposibil de potolit; când nu ne gândim decât la satisfacţia sexuală ne asemănăm animalelor; când ne domină mândria, ne bucurăm şi suferim asemenea asuraşilor (semizeilor) care sunt mereu puşi pe luptă. Când încercăm din greu să cultivăm disciplina morală dar nu reuşim să ne eliberăm de gelozie ca emoţie dominantă, renaştem sau revenim mental în lumea oamenilor. De asemenea, când cele cinci emoţii negative (furie/ură, lăcomie, ignoranţă, gelozie, mândrie) se găsesc în echilibru şi în cantităţi mici (asta este ceea ce înţeleg prin “confuzie plăcută”) iar noi încercăm şi mai mult să acumulăm karmă pozitivă, ne putem simţi asemenea zeilor din lumea dorinţei iar după moarte e posibil chiar să renaştem acolo. Dacă depunem eforturi în practica diferitelor tipuri de Samadhi[2] şi meditaţii putem simţi plăceri care trec dincolo de sfera dorinţelor materiale iar după moarte este posibilă renaşterea printre zeii din lumea formei (care este mai presus de lumea dorinţei) şi chiar mai departe, printre zeii din lumea non-formei, care nu au nici un fel de ataşament faţă de trup şi chiar nu posedă un trup[3].

Pe scurt, există multe experienţe de care fiinţele sensibile pot avea parte, de la instincte sexuale, ură, furie, lăcomie, gelozie, mândrie, confuzie plăcută, la diferite stări de concentrare şi plăceri spirituale. Acestea pot genera chiar din această viaţă, stări mentale corespunzătoare diferitelor planuri de existenţă şi, după ce efectul karmic al naşterii în lumea umană este epuizat, vor duce la renaşterea efectivă într-o anume sferă de existenţă.

Bineînţeles, aceste emoţii se găsesc adeseori în diferite combinaţii iar noi suntem, de fapt, un amestec de ură, mândrie, dorinţă sexuală, avariţie, lăcomie etc, însă uneori viaţa poate deveni dominată de o anumită emoţie care, în acest fel, cântăreşte mai greu decât restul şi determină viitoarea renaştere. Hitler şi Stalin sunt cele mai bune exemple ale timpurilor noastre, de fiinţe care s-au lăsat dominate de ură şi furie, sentimente care au dus la nenumărate crime. Astfel, chiar dacă au trăit mai mult de cincizeci de ani în forma şi dimensiunea umană, minţile lor erau deja asemănătoare fiinţelor din iaduri unde, cred eu, au şi renăscut după moarte.  

            Aşa cum am spus anterior, deoarece suntem creatorii emoţiilor noastre, tot noi suntem şi cei care am creat dimensiunile şi tărâmurile care le corespund. Precum într-o noapte visăm că ne plimbăm printr-o grădină minunată, deoarece am făcut ceva bun şi am avut gânduri pline de compasiune faţă de ceilalţi în timpul zilei, putem renaşte într-un tărâm al zeilor după o viaţă în care am ţinut sub un oarecare echilibru emoţiile negative dar nu am reuşit încă să ne eliberăm de nici una din ele.  Sau precum într-un coşmar, ajungem să fim hăituiţi de animale fioroase şi monştri, după ce am fost adânciţi în gânduri criminale timp de mai multe zile, putem de asemenea, să renaştem în iaduri după o viaţă plină de crimă şi comportament violent. Din moment ce avem în noi înşine potenţialul şi seminţele tuturor dimensiunilor şi tărâmurilor de existenţă, tot noi suntem responsabili de starea prezentă şi destinul viitor. Nici un fel de aşa zis, “Dumnezeu” nu are vreun rol în asta şi nimeni nu poate fi învinuit, în afară de noi. În conformitate cu Buddha Shakyamuni a accepta existenţa unui zeu creator subminează ideea de responsabilitate morală, deoarece ar însemna că cele şase emoţii negative (sau potenţialul de a avea astfel de emoţii), care sunt cauza transmigrării fiinţelor sensibile, au fost de asemenea, create de el şi astfel, poate fi făcut vinovat de faptul că nu şi-a construit bine creaturile:

“Cel ce are ochi de văzut va vedea priveliştea dezgustătoare [imaginată de adepţii unui zeu creator];
De ce Brahma [echivalentul zeului creator] nu şi-a setat creaturile bine?
Dacă puterea lui este cu adevărat fără limită [dacă este omniprezent şi omnipotent],
de ce mâna sa binecuvântează atât de rar?
De ce toate creaturile lui sunt condamnate la suferinţă?
De ce nu le oferă tuturor fericire?
De ce înşelăciunea, minciunile şi ignoranţa sunt răspândite peste tot [dacă este atot-binevoitor]?
De ce falsitatea triumfă iar adevărul şi dreptatea decad?
Aşadar, eu îl consider pe Brahma al vostru ca fiind unul dintre cei nedrepţi
pentru că a făcut o lume adăpost al răului.”[4]

Buddha Shakyamuni a spus, de asemenea:

“Dacă un zeu creator (Isvara) ar fi cel ce determină viaţa fiinţelor, inclusiv fericirea şi suferinţa, virtutea şi viciul, atunci omul poartă în el porunca/predestinarea zeului. De aceea, zeul ar fi singurul cu adevărat mânjit (responsabil) de faptele lor”.

“Dacă ar exista un zeu atot-puternic
atunci el ar fi responsabil de fericirea şi decăderea creaturilor sale,
de faptele lor bune sau rele
şi deci singurul vinovat ar fi zeul, 
omul nefăcând altceva decât să-i îndeplinească voia”.[5]

Aşadar, tărâmurile, lumile şi universurile apar datorită cauzelor şi condiţiilor, acestea fiind, în principal, propria noastră karma, în exact acelaşi mod în care visele frumoase ori coşmarurile apar datorită propriilor noastre gânduri din timpul zilei. Cu toate că Samsara cu miriadele ei de lumi şi populată de cele şase tipuri de fiinţe ne apare ca fiind distinctă şi solidă, natura ei este de fapt, nesubstanţială şi asemenea visului.

            Dacă un vis este manifestarea individuală a urmelor karmice, în cazul tărâmurilor de existenţă acestea sunt colective. Datorită karmei de grup fiinţele din fiecare tărâm au experienţe similare într-o lume consensuală. Karma colectivă creează trupuri, simţuri şi capacităţi mentale care permit indivizilor să participe în potenţialuri şi categorii de experienţă comune, în timp ce fac alte experienţe imposibile. De aceea, spre exemplu, unele animale aud sunete pe care urechea umană nu le poate percepe, în timp ce oamenii se folosesc de limbaj sau de concepte într-un mod imposibil pentru animale.  Acelaşi lucru se poate spune despre toate categoriile de fiinţe din diferite dimensiuni şi lumi. Există o celebră explicaţie buddhistă care permite înţelegerea mai uşoară a acestei chestiuni, în conformitate cu care acelaşi râu apare ca fiind de foc pentru locuitorii iadurilor, o halucinaţie care dispare imediat ce se apropie de el pentru spiritele flămânde, un râu de apă pentru oameni şi un râu de ambrozie sau nectar pentru zei. Aceasta ne arată că fiinţele neiluminate văd ceea ce le permite karma lor să vadă şi trăiesc în locuri/lumi unde karma le conduce să trăiască – locuri ce sunt ele însele, manifestări ale urmelor karmice. Astfel, dacă acelaşi râu arată diferit pentru diferite tipuri de fiinţe, unele răcorindu-se ori potolindu-şi setea cu apa lui, în timp ce altele fiind arse de el, care este atunci adevărata natură a râului? Există el cu adevărat ca o parte materială distinctă a lumii sau este doar un element al visului samsaric? Dacă prima variantă ar fi cea adevărată, atunci de ce Buddhaşii – adică singurii Treziţi - nu sunt arşi sau influenţaţi de el? Aşadar, ajungem la concluzia că deşi pare substanţial şi solid pentru fiinţele ataşate de forme, în schimb pentru cei care sălăşluiesc în Adevărata Realitate sau în starea de Buddha el este lipsit de substanţă şi asemenea visului. După cum remarca Bodhisattva Nagarjuna:

“Nu există nici o realitate în vis dar cu toate acestea credem că lucrurile văzute acolo sunt reale. După ce ne trezim [devenim Buddhaşi/atingem Buddheitatea/Nirvana], recunoaştem falsitatea visului şi râdem de noi înşine. La fel, cel ce doarme profund în somnul sclaviei samsarice se agaţă de lucrurile care nu există  dar când a descoperit Calea şi a atins Iluminarea  înţelege că nu aceea este realitatea adevărată şi râde de el însuşi. Asta este ceea ce se înţelege prin ‘asemenea visului’.

Mai mult decât atât, prin puterea somnului (nidrābala), visătorul vede ceva acolo unde nu există nimic. În acelaşi mod, prin puterea somnului ignoranţei (avidyānidrā), un om crede în existenţa diferitelor tipuri de lucruri care nu există, de exemplu ‘eu’ şi ‘al meu’, ‘bărbat’ şi ‘femeie’ etc.

De asemenea, într-un vis, savurăm ceea ce vedem, deşi nu există nimic de savurat acolo; suntem iritaţi deşi nu există nimic iritabil; suntem înfricoşaţi deşi nu există nimic de care ar trebui să ne fie frică. În acelaşi mod, fiinţele celor trei lumi, aflându-se în somnul ignoranţei, sunt iritaţi deşi nu există nimic iritabil, savurează şi se bucură deşi nu există nimic de savurat sau de bucurat şi sunt înfricoşaţi deşi nu există nimic de care să le fie frică”.

Fiinţele neiluminate sunt limitate fizic şi mental de propria karmă – se nasc, trăiesc, mor şi renasc în lumile determinate de karma. De aceea, nu pot vedea şi nu pot înţelege ceea ce este dincolo de karma lor personală sau de grup. Însă Buddhaşii, care sunt liberi de cătuşele karmei, se pot mişca liber în lumile şi universurile samsarice – adică prin visul colectiv al fiinţelor neiluminate. Buddhaşii nu sunt creatorii lumii samsarice, la fel cum nimeni nu poate crea visul celuilalt, ci învăţători şi salvatori sau mai bine spusTrezitori ai celorlalţi. Prin diferite metode dharmice ei încearcă să trezească fiinţele adormite din visul samsaric.
Astfel, dacă ne considerăm buddhişti nu putem spune că un zeu creator a făcut universul, deoarece asta ar însemna că negăm legea karmei (a cauzei şi efectului), în conformitate cu care fiecare culege ceea ce a semănat – adică se naşte în lumile/dimensiunile de existenţă pe care le merită, împreună cu fiinţele cu care de asemenea, merită să fie acolo (de care este legat karmic). Pe scurt, nu avem cum să acceptăm, în acelaşi timp, legea karmei şi existenţa unui zeu creator, ambele teorii excluzându-se logic una pe alta.

*

            În locul unui zeu creator, karma colectivă a unui mare număr de fiinţe este cauza primară şi primul impuls al apariţiei unui nou univers. Această karma conţine tot ceea ce este potenţial în acel univers, inclusiv legile fizice generale ale acestuia. Astfel, odată ce intră în existenţă datorită cauzelor karmice colective, legile fizice vor urma în mod firesc. Acestea din urmă vor fi responsabile, de exemplu, de tot ceea ce se întâmplă cu planetele, schimbarea anotimpurilor, şamd. Este foarte important să înţelegem că deşi karma colectivă este cauza primară a apariţiei/formării unui nou univers, nu tot ceea ce se întâmplă apoi acolo este legat de karma. De exemplu, dacă o frunză cade dintr-un copac sau o stâncă se prăvăleşte din munte, nu se datorează karmei personale a frunzei sau stâncii respective, ci legii gravitaţiei. Dacă se întâmplă să mergem la munte pe traseul unde va cădea piatra aceea şi suntem loviţi în cap, asta se datorează legii karmei dar indiferent că suntem sau nu prezenţi acolo, pietrele şi frunzele vor cădea oricum iar planetele se vor învârti în continuare în jurul soarelui. Aşadar, odată ce un univers apare, nu tot ceea ce se întâmplă în el are legătură cu karma, însă repet, impulsul şi cauza primă care a dus la existenţa acelui univers este karma comună a fiinţelor care au avut în ele însele cauza naşterii în respectivele condiţii fizice.

Diferite universuri pot avea legi fizice distincte, deoarece formarea lor s-a datorat unei karma comune cu potenţial diferit, aşa că, odată ce apar, se vor dezvolta diferit. Din acest motiv, ceea ce noi numim aici fiinţe umane, pot arăta complet diferit într-un alt univers, deşi emoţiile fundamental umane şi karma ce generează renaşterea în dimensiunea umană sunt aceleaşi.

             Nici legea karmei, nici diferitele caracteristici fizice care apar într-un univers anume, nu au fost create de un zeu suprem. La fel cum, dacă scuipi în sus îţi cade scuipatul pe faţă sau când te pişi contra vântului te uzi de propriul pişat, dacă faci un lucru rău vei experimenta în mod automat (în viaţa asta sau într-una din cele viitoare) aceeaşi suferinţă pe care ai adus-o celorlalţi.  Aceste lucruri se întâmplă fără să fie necesară existenţa unui zeu care să spună: “de acum înainte dacă scuipi în sus îţi va cădea pe faţă” sau “dacă te pişi contra vântului, te vei uda”. În acelaşi mod, legea karmei, asemenea legii gravitaţiei, nu are un creator, ambele existând prin ele însele.

Deoarece indivizii şi diferitele grupuri mai mici sau mai mari de fiinţe fac anumite alegeri şi deci, plantează seminţe diferite, ajung să culeagă efecte diferite, acestea ducându-le către naşterea în diverse universuri şi lumi – ele însele efectul karmei colective a respectivelor fiinţe. Aşadar, diferenţele dintre fiinţele neiluminate, precum şi lumile şi dimensiunile în care vieţuiesc nu îşi au originea în voinţa unui zeu creator şi nici nu apar întâmplător, ci sunt urma sau imprimeul karmei individuale şi colective. Aceasta este o învăţătură extrem de importantă care separă foarte clar buddhismul de religiile monoteiste. Pe scurt, legea karmei versus voinţa unui zeu suprem/creator sunt cele două principale explicaţii ale lumii şi fiinţelor care sălăşluiesc în ea, dintre care puteţi alege şi care vă indentifică drept discipoli ai lui Buddha sau externalişti (nebuddhişti).

*

      În conformitate cu învăţătura buddhistă, există o infinitate de lumi şi universuri unde poate avea loc renaşterea[6]. Acestea au fost clasificate în trei categorii:

1.              un univers mic – numit şi „o mică lume de o mie de lumi”. Este alcătuit din o mie de lumi. Fiecare lume (numită „o lume Sumeru”) conţine diverse tărâmuri/dimensiuni ale existenţei: iaduri, zone ale spiritelor flămânde, animalelor, oamenilor, asuraşilor (semizeilor) şi zeilor.
2.              un univers mijlociu, numit şi „o lume mijlocie de o mie de lumi”. Este alcătuit din o mie de universuri mici.
3.              un univers mare, numit şi „o lume mare de o mie de lumi”. Este alcătuit din o mie de universuri mijlocii. 

Aceste diferite lumi trec printr-un ciclu nesfârşit de formare, existenţă, distrugere şi anihilare
după care se formează din nou, există, sunt distruse, annihilate şi aşa mai departe. Cele patru perioade de schimbări ciclice sunt numite “kalpa”:

  1. Perioada (kalpa) formării sau a generării (vivartakalpa)
  2. Perioada (kalpa) existenţei (vivarta-siddha kalpa)
  3. Perioada (kalpa) distrugerii (samvarta kalpa)
  4. Perioada (kalpa) anihilării (samvarta-diddha kalpa)

Fiecare dintre aceste perioade durează 20 kalpa mijlocii sau intermediare[7] (antara kalpa). Patru perioade a câte 20 kalpa mijlocii înseamnă 80 kalpa mijlocii. 80 kalpa mijlocii alcătuiesc o mare kalpa (mahakalpa). Aşadar, un ciclu cosmic alcătuit din cele patru perioade descrise mai sus este numită o mare kalpa.

Un Buddha îşi poate asuma responsabilitatea pentru îngrijirea spirituală a unui mare univers (“o lume mare de o mie de lumi”), care devine astfel câmpul de acţiune al acelui Buddha (Buddhakshetra in sanscrită). Acesta mai este numit şi “tărâm al lui Buddha”. Marele univers din care facem parte şi noi parte, împreună cu multe alte tipuri de fiinţe vizibile, invizibile şi non-umane este numit “Saha” (lumea Saha). Sutrele ne spun că un număr infinit de astfel de universuri mari sau tărâmuri ale Buddhaşilor, există în cele zece direcţii. Din moment ce sunt locuite de fiinţe aflate în diverse stadii de dezvoltare spirituală, nu trebuie confundate cu Tărâmul Pur (Sukhavati), care este un tărâm Iluminat (situat în afara Samsarei) şi manifestat de Buddha Amida. 

Bineînţeles, nu toate lumile şi universurile apar sau dispar în acelaşi timp. Când un univers este distrus, un altul apare, în timp ce o mulţime de alte universuri se află în perioada de existenţă. De asemenea, fluxul conştiinţei sau continuumul mental al fiinţelor neiluminate trece prin aceste universuri şi planuri de existenţă în toate cele patru kalpa iar perioada distrugerii sau anihilării nu le afectează. De aceea, chiar dacă trupurile primite în conformitate cu karma lor sunt distruse, ele renasc în alt loc, adică într-un tărâm din acelaşi univers ori din altul.

Este în natura tuturor lucrurilor compuse, inclusiv planete, lumi şi universuri, să apară, să se dezvolte, să decadă şi să se dizolve/să dispară, atunci când karma colectivă care a dus la apariţia lor se epuizează iar apoi să apară altele când o altă karmă colectivă se manifestă.

            Asta este tot ceea ce am avut de spus deocamdată, pe tema originii şi existenţei universului. Nu intenţionez să intru într-o analiză metafizică detaliată, deoarece există deja multe astfel de studii făcute de diferiţi maeştri în tratatele lor[8]. Principalul motiv al explicaţiilor din acest articol (dar şi din cel precedent) este necesitatea de a oferi o călăuzire generală despre cum ar trebui să privim lumea din punct de vedere buddhist şi de a-i ajuta pe colegii mei de practică să nu cadă sub influenţa învăţăturilor nebuddhiste sau al diverselor ciorbe spirituale care sunt atât de la modă în zilele noastre. Cu toate acestea, trebuie să ţinem mereu minte că atât timp cât suntem neiluminaţi, înţelegerea noastră este limitată şi de aceea, trebuie să aşteptăm până când atingem Buddheitatea în Tărâmul Pur al lui Amida pentru a avea o viziune completă asupra tuturor lucrurilor.

Namo Amida Butsu








[1] Când cele cinci emoţii negative (furie/ură, lăcomie, ignoranţă, gelozie, mândrie) se găsesc în echilibru şi în cantităţi mici.
[2] Stări sublime de concentrare a minţii.
[3] Explicaţii detaliate despre cele aceste categorii: lumea dorintei, lumea formei şi lumea non-formei, vor fi oferite în articolele viitoare.
[4] Bhuridatta Jataka, No. 453
[5] Mahabodhi Jataka, No. 528
[6] Cele patru modalităţi de naştere sunt: 1) naşterea din burtă, precum fiinţele omeneşti, câteva specii de animale şi zeii legaţi de pământ, 2) naşterea din ou, precum păsările şi peştii, 3) din umezeală, precum unele insecte sau viermi şi 4) naşterea spontană, precum zeii, spiritele flămânde (preta) şi locuitorii iadurilor.
[7] O kalpa mică durează atât de mult încât poate fi descrisă doar metaforic. În conformitate cu o astfel de metaforă, este mai lungă decât perioada de timp necesară unui om să golească un oraş fortificat plin de seminţe de mac, de mărimea unei yojana cubice (o unitate echivalentă cu distanţa pe care o armată regală o poate parcurge într-o zi), mutând o seminţă la fiecare o sută de ani. După o altă descriere, este lungimea de timp necesară unei stânci de 40 de ri cubici să fie erodată de trecerea unei fecioare celeste care trece peste ea odată la trei ani şi o atinge uşor cu roba ei de pene. Unii erudiţi susţin însă, că o kalpa este echivalentul a 1000 de yuga – 4.320.000.000 ani.
[8] Yogācārabhumisāstra (Yugaron) a maestrului Asangha, Abhidharmakosabhasyam (Kusharon) a lui Bodhisattva Vasubandhu sau Ojoyoshu a maestrului Master Genshin, care a citat el însuşi din cei doi maeştri menţionaţi anterior dar şi din alte tratate şi sutre.


Niciun comentariu:

Cărţi prin poştă (distributie persoane private si biblioteci)

1. Toti cei care doresc sa primeasca acasa, pliante, carti, reviste, cd-uri si alte materiale informative pe care Amidaji şi Tariki Dojo Bucureşti le distribuie gratuit, pot trimite prin e-mail (josho_adrian@yahoo.com) adresa lor postala cu mentiunea "distributie gratuita".
Noi carti va vor fi trimise automat la fiecare noua aparitie editoriala, la adresa indicata de dumneavoastra, pana cand ma veti anunta ca nu mai doriti sa le primiti. Este o ocazie unica de a studia invatatura traditiei noastre, fara nici o cheltuiala din partea dv. Taxele postale sunt suportate de centrele mai sus amintite și de colaboratorii acestora, insa orice donatie este binevenita.

2. De asemenea, caut voluntari pentru intermediere donatii catre bibliotecile din tara. Daca doriti sa ma ajutati in efortul meu de a dona carti buddhiste tuturor bibliotecilor publice, contactati-ma pe adresa de mai sus. Nu este greu, trebuie doar sa faceti un drum pana la biblioteca din orasul vostru si sa lasati acolo niste exemplare trimise de mine.

Iata cateva din titlurile noastre in limba romana:

- ÎNVĂŢĂTURI BUDDHISTE JODO SHINSHU, de Josho Adrian Cirlea
- CALEA ACCEPTARII - COMENTARIU LA TANNISHO, de Josho Adrian Cirlea
- CELE 48 LEGĂMINTE ALE LUI BUDDHA AMIDA, de Josho Adrian Cirlea
- ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE BUDDHA AMIDA ȘI TĂRÂMUL PUR, de Josho Adrian Cirlea


- TEXTE CLASICE precum Tannisho (Plangere impotriva abaterilor de la adevaratul shinjin), Mattosho (Scrisorile Maestrului Shinran), Gobunsho (Scrisorile Maestrului Rennyo), Mica Sutra despre Buddha Amida, rostita de Buddha Shakyamuni
- Hrana Bodhisattvasilor (texte buddhiste clasice despre abtinerea de la carne) de Shabkar Tsogdruk Rangdrol

Video Of Day

Google+ Followers

Persoane interesate

Copyright © Cirlea Gheorghe Adrian