joi, 21 mai 2015

Shinran Shonin – părintele buddhismului Jodo Shinshu

 dedicat lui Catalin Halmageanu

Shinran Shonin
Shinran s-a născut la 21 mai 1173 în regiunea numită Hino, la sud-est de Kyoto. Numele său din copilărie era Matsuwakamaru şi aparţinea unei ramuri a celebrului clan Fujiwara.
Tatăl său, Hino Arinori, avea un rang înalt la curtea împărătesei Dowager şi a devenit mai târziu călugăr sub numele de Daishin Nyudo. Mama sa a fost Kikkonyo, fiica lui Yoshichika, membră a unei alte ramuri a familiei Fujiwara. Aceasta a murit când Shinran avea opt ani iar educaţia lui a fost încredinţată unchilor săi care erau de asemenea, foarte activi la curte. Totuşi, în anii copilăriei lui Shinran, odată cu ridicarea clanului Taira, importanţa familiei sale decăzuse destul de mult.

La vârsta de nouă ani copilul Shinran a fost dus de către unchiul său Noritsuna, la templul Shoren-in din Higashiyama, unde a primit ordinaţia de călugăr[1] de la celebrul abate al şcolii Tendai, Sojo Jien[2]. Se spune că, impresionat de impermanenţa şi nesiguranţa vieţii din timpul său şi auzind că momentul ordinaţiei fusese amânat pentru a doua zi, a compus următoarea poezie:

“Florile de cireş despre care se spune că vor dura până mâine,
Pot să se usuce în chiar această noapte.”



Poziţia pe care a ocupat-o Shinran în cei douăzeci de ani de călugărie pe muntele Hiei este prezentată într-una din scrisorile lui Eshinni[3]: „soţul meu, Shinran a slujit ca preot al sălii (doso) pe muntele Hiei”.
Un “doso” era un tip special de preot ataşat uneia din “sălile de practică neîntreruptă” (Jogyodo). În aceste săli aveau loc o varietate de practici legate de nembutsu, spre exemplu o retragere de nouăzeci de zile (jogyo zanmai) şi recitarea continuă a nembutsului (fudan nembutsu). Acestea erau formele dominante de nembutsu de pe muntele Hiei, încorporate în cadrul doctrinei şi practicilor meditative Tendai[4].

Jien, cel care l-a introdus în călugărie pe Shinran, avea legături cu cel puţin una dintre aceste săli, anume cu Shuryogoin din zona Yokawa de pe muntele Hiei şi este aproape sigur că Shinran a slujit acolo ca doso.  Responsabilitatea acestor doso includea recitarea în cor a sutrelor şi a nembutsului precum şi colectarea de ofrande, ceea ce indică un statut destul de jos în clasa călugărilor erudiţi. În acest mediu Shinran a avut prilejul să mediteze profund asupra înţelesului recitării Numelui lui Amida şi să experimenteze rigorile disciplinei monastice de pe muntele Hiei.
În lucrarea biografică Honganji Shonin Shinran Denne (Biografia lui Shinran) scrisă de strănepotul acestuia, Kakunyo, se menţionează diferite studii pe care le-ar fi făcut Shinran în timpul petrecut acolo şi care cuprind tot spectrul învăţăturilor Tendai:

“Shinran s-a afundat în profundele învăţături ale maestrului Nan-yueh[5] şi ale maestrului T’ien-t’ai[6] şi a descoperit adevărul vehiculului lui Buddha prin intermediul contemplaţiei întreite[7]. De asemenea, el a studiat tradiţia maestrului Genshin [care trăise la Shuryogonin în zona Yokawa] şi s-a familiarizat cu doctrina contopirii perfecte care cuprinde cele patru învăţături distincte[8].”  

Se pare însă că Shinran nu a fost mulţumit de sistemul Tendai cu diferitele lui învăţături şi practici meditative, esoterice, recitative dar nici de propriile realizări spirituale. De aceea, în 1201, se hotărăşte să părăsească muntele Hiei şi să se retragă 100 de zile la templul Rokkakudo, înaintea statuii lui Bodhisattva Kuse Kannon[9], pentru a cere îndrumare asupra căii pe care să o urmeze de atunci înainte. Acest templu[10] fusese construit de prinţul Shotoku, părintele buddhismului japonez, faţă de care Shinran a manifestat toată viaţa lui o veneraţie deosebită, considerându-l manifestarea în formă umană a lui Kuse Kannon.

În a nouăzeci şi cincea zi de retragere, Shinran a primit o revelaţie din partea lui Kannon în urma căreia pleacă să-l întâlnească pe Honen Shonin care trăia atunci la Yoshimizu, în Kyoto. Eshinni spune într-una din scrisorile sale[11]:

“La fel cum s-a retras 100 de zile la Rokkakudo, tot la fel l-a vizitat pe Honen alte o sută de zile, indiferent de vreme.”

În aceeaşi scrisoare ne spune şi decizia luată de Shinran:

“Învăţătura primită de la el, pe care Shinran a acceptat-o, era că nu există decât o singură cale de ieşire din samsara[12] după moarte, atât pentru cei buni cât şi pentru cei răi. “

 Această cale nu era alta decât nembutsul credinţei în Buddha Amida iar Shinran a precizat exact anul în care s-a decis să o umeze:

“Eu, Gutoku Shinran, discipolul lui Shakyamuni, am renunţat la practicile amestecate şi m-am refugiat în Legământul Principal în primul an al erei Kennin (1201)”.
Avea atunci 29 ani.

Dedicaţia lui Shinran faţă de maestrul său este evidentă din multe versuri pe care acesta i le-a dedicat de-a lungul vieţii, precum pasajul următor din Imnurile patriarhilor (Koso Wasan)[13]:

“Multe kalpa şi vieţi nesfârşite au trecut
fără ca eu să aflu cauza indestructibilă a eliberării;
dacă nu era maestrul Honen
şi această viaţă ar fi fost petrecută inutil.”

În Tannisho[14], un text foarte important despre viaţa şi învăţăturile sale, Shinran este prezentat cu următoarele afirmaţii:

“În ceea ce mă priveşte, eu doar accept ceea ce venerabilul meu învăţător mi-a spus: ’Doar spune nembutsu şi vei fi salvat de Amida’; nimic altceva nu mai este necesar.”

Cuvintele “venerabil învăţător” se traduc în japoneza prin “seinaru hito”, ceea ce este echivalent cu “yoki hito”, adica “bunul meu învăţător”. Înţelesul acestora este de fapt mai mult decât atât şi se referă la o persoană de care te poţi îndrăgosti necondiţionat, căreia îi poţi oferi necondiţionat inima ta. Shinran continuă explicarea credinţei sale în următorul mod destul de ciudat la prima citire, însă foarte profund când îl înţelegem cu adevărat:

Nu ştiu dacă nembutsu este cu adevărat seminţa naşterii mele în Tărâmul Pur sau  actul karmic datorită căruia trebuie să cad în iad. Dar chiar dacă am fost înşelat de Maestrul Honen şi spunând nembutsu voi ajunge în iad, nici chiar atunci nu aş avea nici un regret. Motivul este acela că dacă aş fi putut atinge Buddheitatea depunând eforturi în alte practici, însă cu toate acestea am ales să spun nembutsu şi am căzut în iad, atunci aş avea de ce să regret şi să mă simt înşelat. Dar cum eu sunt incapabil de oricare altă practică, iadul este oricum singura mea destinaţie, indiferent ce aş face.”

În acest pasaj, Shinran Shonin îşi explică propria credinţă într-un mod ce pare straniu la prima vedere. Ar putea fi chiar interpretat ca o îndoială personală în ceea ce priveşte învăţătura primită. El spune că nu ar avea niciun regret dacă a fost cumva înşelat de maestrul lui. Dar afirmaţia sa este dincolo de ideile obişnuite de bine si rău, nefiind ceva de genul: „dacă lucrurile merg bine, atunci îmi urmez maestrul, iar dacă nu, atunci îl voi părăsi.” De fapt, el spune: „oriunde ar merge bunul meu învăţător, îl voi urma îndeaproape, chiar şi în iad”. Cuvintele lui Shinran nu sunt îndoielnice, din contră, ele reprezintă o credinţa neumbrită de întrebări de genul: „dar dacă mă înşel…. dacă nu este adevărat?”[15]

De asemenea, Honen a căpătat repede încredere în tânărul Shinran. În anul 1205, la numai patru ani de la momentul când i-a devenit discipol, Shinran primeşte permisiunea de a copia lucrarea principală a maestrului: Colecţie de pasaje despre Legământul Original şi nembutsu (Senchaku hongan nembutsu shu). Din câte ştim, dintre cei câteva sute de discipoli ai lui Honen, numai câţiva aveau acest privilegiu[16].
De asemenea, după ce a terminat de copiat lucrarea, Honen însuşi i-a scris titlul şi a adăugat numele de atunci al lui Shinran - „Shakku” –  primit când i-a devenit discipol. Tot pe copia lucrării, Honen a trecut următoarele cuvinte: „Mă refugiez în Buddha Amida; nembutsu este practica fundamentală care asigură naşterea în Tărâmul Pur”. Un alt semn al respectului pe care Honen îl avea faţă de tânărul său discipol este faptul că l-a lăsat să îi copieze portretul, un gest deosebit de important la acea vreme.

Din păcate, viaţa liniştită alături de maestrul său nu va dura mult deoarece, aşa cum am văzut în articolul anterior, lui Honen şi mişcării sale a început să i se opună un criticism din ce în ce mai înverşunat din partea instituţiilor buddhiste deja stabilite de sute de ani în Nara şi pe muntele  Hiei şi care se simţeau ameninţate de succesul învăţăturii nembutsu.   
Angajamentul în şapte articole scris de Honen în 1204, pentru a răspunde acestor critici şi care a fost semnat de 190 de discipoli, printre care Shinran, nu a avut decât un efect de moment iar în 1205 şi din nou în 1207, călugării de la templul Kofukuji din Nara au trimis curţii imperiale o petitţe prin care au cerut să se interzica învăţătura nembutsu. Aceste petitii, combinate cu acuzaţia falsă a călugărilor Jurei şi Junsai de relaţii nepotrivite cu doamnele de la curtea împăratului Go-Toba au dus în 1207 la execuţia celor doi şi la exilul lui Honen şi al câtorva discipoli apropiaţi, inclusiv Shinran. Honen a fost trimis în insula Shikoku iar Shinran[17] în provincia Echigo (actuala prefectură Niigata).

După ce a fost trimis în exil şi reflectând asupra ultimelor evenimente din viaţa sa interioară şi exterioară, Shinran s-a descris pe el însuşi în celebrele cuvinte “nici calugăr, nici laic” (hiso hizoku). Într-adevăr, nu mai era călugăr recunoscut de Curtea imperială şi de fapt, nici nu mai trăia asemenea unui călugăr, fiind incapabil să urmeze preceptele codului monastic, însă nici laic nu se putea numi. Curând şi-a luat numele Gutoku, ceea ce este compus din două caractere: “gu” = “ignorant” si “toku” = “păr scurt”, adică neavând capul ras aşa cum ar trebui să îl aibă un călugăr, însă nici aranjat sau lung asemenea unui laic[18]. Referitor la cuvântul “ignorant”, Shinran scria în Gutokusho despre faptul că înţelepţii arată în   afară ca fiind ignoranţi însă pe dinauntru sunt înţelepţi. Dar “inima lui Gutoku”, spunea el, “este în aşa fel încât pe dinauntru sunt ignorant iar pe dinafară par înţelept”.

Eshinni - sotia lui Shinran
În jurul perioadei în care a sosit în Echigo, Shinran se căsătoreşte cu Eshinni (1182 - cca 1270), fiica lui Miyoshi Tamenori, un samurai de rang înalt[19]. Această căsătorie a avut o mare importanţă pentru Shinran şi nu putem trece peste respectivul eveniment dacă vrem să-i înţelegem personalitatea şi învăţătura. În conformitate cu biografia lui[20], scrisă de Kakunyo, ea a fost precedată de o revelaţie din partea aceluiaşi Kuse Kannon într-o altă retragere de la Rokkakudo, în 1203, la doi ani după ce făcuse alegerea de a urma calea exclusivă a nembutsului:

În a cincea zi a lunii a patra din al treilea an al erei Kennin (1203), anul cocoşului de metal, Shonin a avut o viziune pe timpul nopţii, la ora tigrului[21]. În conformitate cu ce se spune în cronică[22], Avalokitesvara - Salvatorul lumii de la templul Rokkakudo s-a manifestat în forma unui călugăr sfânt cu înfăţişare distinsă, îmbrăcat într-o robă albă şi stând aşezat în postură pe un pedestal de forma unui lotus imens. Acesta i-a spus lui Zenshin[23] (Shinran):

‚Dacă tu, practicantule, impins de o karma din trecut, vei simti vreodata nevoia unei femei, eu însumi mă voi transforma într-o femeie frumoasă şi voi deveni partenera ta. Te voi împodobi cu virtuţi de-a lungul întregii tale vieţi iar în momentul morţii te voi călăuzi în Tărâmul Beatitudinii Supreme’.
Bodhisattva Salvatorul lumii a adăugat:
‚Zenshin, acesta este legământul meu. Du-te şi proclamă esenţa acestuia tuturor fiinţelor’.

În acel moment, când încă se afla în vis, Zenshin s-a uitat către est din sala unde se afla şi a văzut un munte înalt populat de  miliarde de oameni. Le-a proclamat acestora punctul esenţial al mesajului din viziune. Imediat ce a crezut că a terminat, s-a trezit.”[24]

Shinran nu era primul cleric buddhist care se căsătorea[25]. Există numeroase exemple de călugări căsătoriţi în diferite colecţii de povestiri religioase, precum „Povestiri ale timpurilor trecute” din secolul XI, însă aceştia încercau să fie cât se poate de discreţi în relaţiile lor. Mai degrabă Shinran era un pionier în ceea ce priveşte justificarea religioasă a acestui act precum şi a faptului că o făcea public. În opinia lui, din moment ce Buddha Amida salvează toate fiinţele, indiferent de capacităţile lor, nu avea cum să facă distincţie între un cleric virtuos şi unul căsătorit. Aşadar, Shinran nu a văzut nici o problemă religioasă în viaţa de familie. Din sursele pe care le avem şi mai ales din scrisorile lui Eshinni, se pare că au avut împreună cinci sau şase copii[26].

Viaţa în provincia Echigo nu era una uşoară pentru un exilat dacă este să ne luăm după lucrarea Proceduri ale epocii Engi, un text de la începutul secolului al X-lea, valabil şi în epoca lui Shinran, care detaliază situaţia unui exilat. În conformitate cu cele descrise acolo, acesta, indiferent de sex, vârstă sau condiţie socială, primea pe zi 1,8 litri de orez şi o lingură mică de sare. În primăvara următoare li se dădeau seminţe pentru plantat iar din toamnă nu mai primeau nici o provizie.

Chiar dacă soţia sa provenea din acea provincie şi deci avea unele legături acolo[27], asta nu înseamnă că viaţa lor a fost scutită de griji. În mod cert experienţa din Echigo a întărit caracterul lui Shinran care iese foarte bine în evidenţă într-o petiţie înmânată secretarului consiliului de stat în jurul anului 1210. După ce face referire la împăratul retras Go-Toba şi actualul împărat, el scrie:

„Lorzii şi slujitorii lor [i.e împăratul şi nobilimea], încălcând Dharma şi acţionând împotriva dreptăţii, au dat naştere la mânie iraţională şi ură”.

Apoi a acuzat autorităţile de „comportament ilegal” în execuţia lui Juren şi Junsai. Un astfel de spirit este rar întâlnit în istoria intelectualităţii japoneze şi va rămâne neschimbat de-a lungul întregii sale vieţi.

Este foarte probabil ca în perioada de şapte ani cât a stat în Echigo, Shinran să fi petrecut mai puţin timp propovăduind învăţăturile Tărâmului Pur şi mai mult studiind şi reflectând asupra lor, precum şi a propriei înţelegeri. Într-o listă a discipolilor săi direcţi (Shinran Shonin monryo kyomyocho) compilată în prima parte a anului 1300, este menţionată numai o singură persoană din Echigo, majoritatea celorlalţi fiind din Kanto unde Shinran se va muta în jurul anului 1214. 

Singura sursă care evidenţiază gândirea lui Shinran din această perioadă de formare este o pereche de comentarii a Sutrei Contemplaţiei asupra lui Buddha Amida şi a Sutrei mici despre Buddha Amida. Acestea sunt cele mai vechi scrieri cunoscute ale lui Shinran şi conţin textele celor două sutre flancate de citate relevante din anumite lucrări ale Tărâmului Pur, unele dintre acestea scrise pe margini iar altele pe spate.  Deşi manuscrisul nu este datat, dovezile interne atestă că a fost redactat înainte de 1217, foarte posibil în chiar anii petrecuţi alături de Honen, în Kyoto. În comentarii Shinran nu a făcut nici o afirmaţie proprie, limitându-se la citarea altor lucrări. Principalele surse citate de el, Comentariu la Sutra Contemplaţiei (Kuan ching shu) şi Ode pentru slujbele religioase ale Tărâmului Pur (Fa-shih tsan) erau exact textele pe care Honen se baza în interpretarea sutrelor Tărâmului Pur. Mai mult decât atât, tema centrală a comentariilor lui Shinran – adică nembutsul recitativ este singura practică în conformitate cu Legământul Principal al lui Amida – era chiar doctrina căreia Honen îşi dedicase întreaga activitate. Credinţa (shinjin), care va deveni punctul de referinţă al învăţăturilor lui Shinran, nu devenise încă o temă evidentă. Pe scurt, Shinran nu mergea prea mult dincolo de explicaţiile lui Shan-tao şi Honen pe acest subiect. Deşi ideile lui erau, din câte se pare, în stadiu embrionic, majoritatea citatelor folosite acolo au fost încorporate în opera sa fundamentală de mai târziu.

Shinran a primit iertarea imperială în anul 1211, după cinci ani de exil, însă a mai rămas în provincia Echigo până în 1214. Honen a fost iertat în aceeaşi zi cu Shinran dar a murit la două luni după aceea, în Kyoto

În 1214 Shinran s-a mutat împreună cu familia în satul Inada din provincia Hitachi a regiunii Kanto, la nord-est de actualul oraş Tokyo. A locuit acolo timp de 20 de ani, aceasta fiind perioada în care putem spune că îşi începe cariera de predicator activ al învăţăturii Tărâmului Pur. Succesul său este atât de mare încât un yamabushi (ascet al muntelui) local pe nume Bennen, încearcă să-l ucidă[28]. Însă când acesta ajunge faţă în faţă cu Shinran, duşmănia i se evaporă şi îi cere permisiunea de a-i deveni discipol. Shinran îl primeşte şi îi dă numele Myohobo.

Răspândirea geografică a convertirilor făcute de Shinran nu este foarte clară dar cronicile ulterioare arată că majoritatea discipolilor săi direcţi locuiau în Hitachi şi provinciile învecinate. Asocierea acestora cu Shinran a început probabil în timpul celor două decenii în care s-a aflat acolo iar mai târziu ei şi-au asumat rolul de lideri ai comunităţilor devotate învăţăturilor sale. Astfel de comunităţi religioase, organizate în jurul unor dojo[29] sau locuri de întâlnire, au devenit cele mai răspândite unităţi organizatorice ale adepţilor, începute chiar în perioada în care Shinran locuia acolo. 

Singurul text scris de Shinran în această perioadă este un comentariu al unei lucrări scrise de Seikaku (1166-1235), un alt discipol al lui Honen, numit Esenţialul credinţei[30].
Este sigur că ideile conţinute în lucrarea sa fundamentală Kyogyoshinsho, au fost o parte importantă a mesajului religios transmis adepţilor săi din Kanto deoarece este evident că Shinran a terminat o primă variantă a manuscrisului în 1224, în timp ce locuia la Inada[31].
Numele complet al acestei lucrări este Ken jodo shinjitsu kyogyosho monrui (Adevărata învăţătură, practică, credinţă şi Iluminare a Tărâmului Pur)[32]. Ideea învăţăturii, practicii şi Iluminării sunt concepte fundamentale ale oricărei şcoli buddhiste, însă ceea ce a adăugat Shinran este elementul credinţă (shinjin), care în învăţătura lui constituie factorul principal al naşterii în Tărâmul Pur[33]. De fapt, Shinran nu a considerat niciodată că aceasta este o inovaţie a învăţăturii primite de la Honen care accentua asupra recitării exclusive a nembutsului, ci doar că a scos în evidenţă esenţa acestei recitări. În opinia sa, rostirea Numelui nu este autentică şi în conformitate cu Legământul Principal dacă nu devine expresia credinţei în Puterea salvatoare a lui Buddha Amida (Tariki). Nembutsu nu este un instrument personal care funcţionează datorită practicanţilor, spre exemplu dacă recită mai des ori mai rar, dacă sunt concentraţi sau nu, ci datorită lui Amida.
Dacă nembutsu ar fi dependent de capacitatea oamenilor de a-l recita mai bine, mai des ori mai rar, atunci înseamnă că el funcţionează datorită lor. Shinran însă, îşi sfătuieşte adepţii să abandoneze astfel de calcule şi discriminări, deoarece nembutsul credinţei provine din Puterea Celuilalt (Tariki), adică Puterea lui Amida şi nu depinde absolut deloc de vreuna din capacităţile practicanţilor. Datorită lui Amida se pot încrede oamenii în Amida iar recitarea lor este efectivă. 

Un alt aspect important al învăţăturii lui Shinran este că deşi naşterea în Tărâmul Pur are loc după
 Shinran prins într-o furtună de zăpadă, într-una din calatoriile sale
de raspandire a Dharmei - pictură pe scroll
moarte, salvarea începe de fapt, în viaţa de acum. În momentul în care adepţii se încred pentru prima oară în Amida ei intră în stadiul de non-retrogresiune, numit şi stadiul celor asiguraţi de naşterea în Tărâmul Pur. Rostirea Numelui de după apariţia credinţei apare mai des ori mai rar, însă întotdeauna ca expresie a acesteia. Printr-o astfel de învăţătură el nega necesitatea aşteptării momentului morţii, când, în opinia unor contemporani, nembutsu trebuia neapărat recitat într-o stare bună a minţii, pentru a asigura salvarea.

De asemenea, în conformitate cu Shinran, adevăratul motiv al venirii lui Shakyamuni în această lume a fost acela de a propovădui metoda de salvare a lui Buddha Amida. El scrie în Imnurile sale (Wasan):

“Motivul apariţiei lui Buddha în această lume
Este numai acela de a propovădui Legământul Principal al lui Amida[34],
cel adânc precum oceanul.
Toate fiinţele acestei epoci rele a celor cinci pângăriri[35]
să se încreadă în adevărul cuvintelor lui Buddha.”

Pentru că această metodă de salvare este prezentată în Marea Sutră despre Buddha al Vieţii Infinite şi Luminii Infinite, Shinran a considerat-o ca fiind supremă între toate sutrele predate de Shakyamuni. El spune asta atât în Kyogyoshinsho cât şi în Pasaje despre Calea Tărâmului Pur:

“Învăţătura căii Tărâmului Pur se găseşte în Marea Sutră a Vieţii Infinite. Scopul principal al acestei sutre este că Amida, făcând legămintele Sale de necomparat, a deschis larg depozitul Dharma şi, plin de compasiune pentru micile fiinţe ignorante, a selectat şi oferit comoara virtuţilor . Ea revelează că Shakyamuni a apărut în această lume şi a propovăduit învăţăturile drumului către Iluminare, căutând să salveze mulţimea fiinţelor sensibile, binecuvântându-le pe acestea cu binefaceri autentice şi reale. Aşadar, această sutră este adevărata învăţătură pentru care Tathagata[36] a apărut în lume. Este scriptura cea minunată, rară şi de necomparat. Este expunerea ultimă şi definitivă a Vehiculului Unic. Este învăţătura corectă, lăudată de toţi Buddhaşii din toate cele zece direcţii. A propovădui Legământul Principal al lui Tathagata este adevărata intenţie a acestei sutre iar Numele lui Buddha este esenţa ei”[37].

Mai mult decât atât, Shinran l-a privit pe Shakyamuni ca fiind manifestarea lui Buddha Amida, exprimându-şi această viziune foarte clar într-unul din Imnurile Tărâmului Pur (Jodo Wasan)[38]:

 “Amida, care a atins Buddheitatea în trecutul fără de început,
plin de compasiune pentru fiinţele ignorante ale celor cinci pângăriri,
a luat forma lui Buddha Shakyamuni
şi a apărut în Gaya.”

            Pentru Shinran, dedicaţia exclusivă faţă de Buddha Amida era foarte importantă. În opinia sa, un buddhist care  se încrede în Amida nu trebuie să se refugieze în alte învăţături dinauntru sau dinafara buddhismului, să venereze ori să se refugieze în zei sau diferite spirite ale naturii şi nici să creadă în supersitiţii sau zile norocoase. În ultimul capitol din Kyogyoshinsho[39] el spune:

“Cei care se refugiază cu adevărat şi din toată inima, eliberându-se de toate ataşamentele iluzorii şi de preocupările legate de momente favorabile sau nefavorabile, să nu îşi caute niciodată refugiul în spirite false ori în învăţături nebuddhiste”

“Nu vă îndreptaţi către alte învăţături; nu îi veneraţi pe zei.”
“Fiii cei buni şi fiicele bune[40] ale credinţei curate nu trebuie să îi slujească niciodată pe zei până la sfârşitul vieţii lor”

Este evident din citatele de mai sus că Shinran nu prea agrea sincretismele buddhisto-shintoiste întâlnite în epoca sa.

            Nu se cunoaşte data exactă sau motivele plecării lui Shinran din Kanto şi al reîntoarcerii lui în Kyoto dar estimăm că aceasta a avut loc probabil în anul 1234 sau 1235. Motivul cel mai plauzibil al plecării sale ar putea fi persecuţiile religioase. În 1235 guvernul militar a promulgat o interdicţie pentru preoţii radicali din oraşul Kamakura aceasta fiind aplicată şi în zona înconjurătoare. Ca propovăduitor important al nembutsului exclusiv, Shinran era în mod cert o figură controversată şi o ţintă sigură a acestei persecuţii. Eshinni l-a însoţit pe Shinran în Kyoto, stand alături de el până în anul 1156 când s-a întors în Echigo împreună cu trei dintre copiii[41] lor pentru a avea grijă de proprietatea de acolo. Shinran a rămas în Kyoto împreună cu Kakushinni[42] şi fiul cel mare, Zenran. De asemenea, Nyoshin (1235-1300), nepotul lui Shinran şi fiul lui Zenran a crescut în preajma lui Shinran şi a primit instruire de la acesta.

Biografia lui Kakunyo menţionează că Shinran s-a mutat dintr-un loc în altul în Kyoto, fără să aibă o reşedinţă fixă. A stat o perioadă în Gojo Nishi no Toin, în quadrantul de sud-vest al oraşului iar mai târziu a fost cazat de fratele lui mai mic, Zenbobo Jin’u care locuia în partea de est a oraşului, la Oshikoji no Minami[43].
În timpul anilor petrecuţi în Kyoto, Shinran a menţinut în permanenţă legătura prin scrisori[44] cu adepţii săi din regiunea Kanto. Cei care îşi permiteau financiar călătoreau până la Kyoto să îi asculte personal învăţătura. Renni[45] , chiar a venit să locuiască alături de Shinran pentru a avea grijă de nevoile sale zilnice.
            Ultimii cincisprezece ani din viaţa lui Shinran au fost petrecuţi încercând să rezolve o criză apărută printre adepţii din regiunea Kanto. Aceasta a fost o experienţă traumatizantă pentru vârstnicul Shinran care a fost nevoit în cele din urmă să îşi dezmoştenească propriul fiu pentru a preveni alte conflicte.
Criza a pornit de la existenţa unor extremişti printre adepţii lui Shinran care susţineau ideea că adepţii nembutsu trebuie să facă în mod intenţionat fapte rele şi vicioase pentru a se asigura de salvarea lui Amida sau că din moment ce sunt deja salvaţi nu mai au nevoie să facă nici un efort în a-şi îmbunătăţi comportamentul de fiecare zi. Aceasta s-a numit “erezia răului permis” iar ea a fost combătută de Shinran în scrisorile trimise adepţilor săi din regiunea Kanto sau în întâlnirile pe care le-a avut cu vizitatorii din zona respectivă.
De exemplu, el spune în a 16-a scrisoare din colecţia Mattosho[46]:

“Ce jalnic este faptul că cei care nu s-au trezit încă definitiv din beţie sunt îndemnaţi să se îmbete şi mai tare iar cei aflaţi încă în puterea otrăvii sunt încurajaţi să ia şi mai multă otravă. Este dureros faptul că unii dau frâu liber impulsurilor lor, având drept scuză faptul că oamenii sunt de la natură stăpâniţi de patimi oarbe – scuzându-şi astfel fapte ce nu ar trebui comise, cuvinte ce nu ar trebui spuse şi gânduri ce nu ar trebui gândite – şi spunând de asemenea, că oamenii ar trebui să îşi urmeze în orice fel dorinţele lor. Acest lucru este asemănător cu a da mai mult vin cuiva înainte ca acesta să se trezească ori a-l îndruma să ia mai multă otravă înainte ca efectele otrăvii să se micşoreze. ‚Iată aici câteva medicamente, aşa că beţi oricâtă otravă doriţi’ – cuvinte ca acestea să nu se rostească niciodată.”

Învăţătura lui Shinran, la fel ca cea a lui Honen, nu descuraja încercarea de a duce o viaţă morală, ci era doar împotriva ideii că această încercare ar adăuga ceva la salvarea lui Amida. Credincioşii se nasc în Tărâmul Pur numai datorită Puterii lui Amida (Tariki) iar nu eforturilor de a respecta preceptele sau a îndeplini cutare practică virtuoasă.

De asemenea, chiar dacă se afirmă în textele scrise de Shinran că în ultima epocă a Dharmei preceptele sunt inexistente, aceasta nu a fost niciodată un îndemn la comiterea de fapte rele. Expresia „nu există precepte” înseamnă de fapt, că cei ce trăiesc în ultima epocă a Dharmei nu mai sunt capabili să se folosească de precepte pentru a avansa către Iluminarea supremă. Astfel, acestea sunt ca şi inexistente pentru scopul ultim al practicii buddhiste dar nu şi pentru viaţa de fiecare zi.

Deoarece era foarte dificil pentru Shinran să lupte împotriva acestei erezii de la distanţă, a hotărât să îl trimită în regiunea Kanto pe fiul său cel mare, Zenran, care să acţioneze în numele lui. Însă modul în care Zenran a înţeles să rezolve situaţia a fost unul dictatorial şi la rândul său, producător de alte erezii.
În primul rând el a cerut asistenţa autorităţilor civile – stăpâni locali (ryoke), conetabili (jito) şi supraveghetori (myoshu) – în confruntarea cu adepţii ereziei răului permis. Apoi  a început să pretindă că Shinran i-a oferit numai lui însuşi un set de învăţături secrete la miezul nopţii, folosindu-se de această pretenţie pentru a atrage loialitatea adepţilor din Kanto şi a-i transforma pe aceştia într-o comunitate religioasă supusă autorităţii sale absolute. Aceast tip de dependenţă maestru-discipol, cunoscută în mod obişnuit ca refugierea în propriul maestru (chishiki kimyo) nu a fost acceptată de Shinran. Implicaţiile acesteia erau că maestrul încarnează principiile lui Buddha şi deţine cheia salvării, de aceea credinciosul nu ar trebui să se uite direct la Buddha ci să îşi caute salvarea în maestru. Zenran a încurajat astfel de idei, cerând adepţilor să creadă în ceea ce spune el şi să lase propagarea nembutsului în seama altor persoane cu puteri superioare (kyoen). Că Shinran nu adera la astfel de idei şi că nu se privea pe sine mai presus de ceilalţi practicanţi reiese foarte clar din următoarele cuvinte atribuite lui de Yuienbo, în Tannisho[47]:

„Se pare că au apărut dispute printre adepţii practicii exclusive a nembutsului, care se contrazic folosind cuvinte de genul: ‚aceştia sunt discipolii mei’ sau ‚aceştia sunt discipolii altcuiva’. Astfel de cuvinte sunt total lipsite de sens.
În ceea ce mă priveşte, eu nu am nici măcar un singur discipol. Pentru că dacă ar fi fost să îndrum oamenii către nembutsu prin propriile mele eforturi, atunci ei ar fi putut să fie discipolii mei. Dar să numesc pe cineva discipolul meu când el rosteşte nembutsu numai prin eforturile lui Amida, este de-a dreptul ridicol.”

În opinia sa, rolul unui învăţător este doar acela de mesager, de prieten care îi îndeamnă pe ceilalţi să se încreadă în Amida, însă de fapt, credinţa însăşi vine de la Amida, El fiind cel care lucrează prin diferite metode aflate dincolo de percepţia noastră pentru a atrage fiinţele către Tărâmul Său Pur.

Din aceste motive Shinran s-a prezentat întotdeauna ca fiind la acelaşi nivel cu toţi ceilalţi credincioşi, numindu-i pe aceştia ondobo-ondogyo (colegi de practică şi tovarăşi de drum pe aceeaşi Cale Dharma).
De asemenea, tot în Tannisho el este prezentat ca adresându-se unor vizitatori din Kanto cu următoarele cuvinte:

„Fiecare dintre voi a venit să mă vadă, trecând graniţele a mai mult de zece provincii cu riscul vieţii sale, numai pentru a întreba despre calea către naşterea în tărâmul fericirii. Dar dacă vă închipuiţi că veţi găsi la mine vreo ştiinţă specială a unei căi pentru această naştere alta decât nembutsu sau a vreunor scripturi care să o susţină, vă înşelaţi amarnic. În acest caz, din moment ce există mulţi învăţaţi foarte pricepuţi în capitala Nara din sud ori în nord, la muntele Hiei, a-ţi face mai bine să-i întâlniţi şi să le cereţi toate amănuntele necesare naşterii voastre.

În ceea ce mă priveşte, eu doar accept şi cred ceea ce venerabilul meu învăţător mi-a spus, ‘Doar spune nembutsu şi vei fi salvat de Amida’; nimic altceva nu mai este necesar”.

Astfel de cuvinte dovedesc faptul că Shinran nu preda nimic altceva în afara nembutsului credinţei în Buddha Amida, făcând distincţia clară între el şi maeştrii din Nara sau muntele Hiei a căror învăţătură diferă de a lui. Nu numai că astfel de declaraţii făceau imposibile pretenţiile lui Zenran, însă ele au oferit mişcării create de Shinran o deschidere şi un egalitarism care au distins-o foarte clar de structura ierarhică a altor şcoli buddhiste, mai ales Shingon, Tendai sau cele din perioada Nara.

Problemele generate de activităţile lui Zenran în regiunea Kanto au culminat cu renegarea sa de către Shinran, în anul 1256[48]. Numai procedând astfel a putut să-şi convingă adepţii că nu are nimic în comun cu pretenţiile fiului său. Scrisoarea de renegare[49] conţine următoarele cuvinte:

“Ai spus că Legământul Principal este asemenea unei flori ofilite şi că oamenii ar trebui să-l abandoneze. Cum îndrăzneşti să ponegreşti în acest fel Dharma şi să comiţi unul dintre cele cinci păcate de moarte, rănind oamenii  şi ducându-i în eroare? Să pretinzi că astfel de lucruri au fost spuse de mine, Shinran, este ca şi cum m-ai fi omorât, ceea ce constituie  un alt păcat de moarte. Îmi este imposibil să îmi exprim dezamăgirea la auzul unor astfel de veşti. Aşa că de acum înainte să nu te mai gândeşti la mine ca la tatăl tău iar eu nu mă voi mai gândi la tine ca la fiul meu. Declar asta înaintea celor Trei Comori şi a zeilor.“

În ciuda evenimentelor grele prin care a fost nevoit să treacă Shinran, majoritatea scrierilor sale au fost compuse între 1250, când începea criza din Kanto şi 1263, când a murit. Acestea au apărut în mod evident, ca o reacţie la dilemele cu care se confruntau adepţii din Kanto şi a dezordinii create de Zenran. Majoritatea au fost scrie în japoneză mai degrabă decât în chineză, pentru ca adepţii obişnuiţi şi fără multă educaţie să le poată înţelege[50]. Ele pot fi încadrate într-o mulţime de genuri: scrisori, imnuri (wasan), schiţe doctrinare, broşuri religioase, comentarii, copii după creaţiile altor persoane şi extrase din textele sacre. Multe teme deja tratate în Kyogyoshinsho reapar în aceste lucrări, fiind însă accentuate şi explicate în moduri uşor diferite. În acest sens, putem spune că scrierile târzii ale lui Shinran sunt o extensie a învăţăturilor din Kyogyoshinsho precum şi o aprofundare a gândirii sale religioase. 
Punctul comun al tuturor acestora este credinţa şi efectele ei. Datorită credinţei, spunea Shinran, adepţii pot ajunge egali cu Iluminarea perfectă, egali cu toţi Buddha şi egali cu Buddha Maitreya[51]. Shinran Shonin explică în scrisorile sale[52]:

„Din moment ce adepţii care au primit shinjin se află cu siguranţă în stadiul celor cu adevărat stabiliţi[53], ei sunt de asemenea şi în stadiul de egalitate cu Iluminarea perfectă. În Marea Sutră a Vieţii Infinite, cei care au fost primiţi şi niciodată abandonaţi se spune că se află în stadiul celor cu adevărat stabiliţi iar în Sutra lui Tathagata al Luminii Infinite se spune despre ei că se află în egalitate cu Iluminarea perfectă. Deşi numele sunt diferite, ‚cei cu adevărat stabiliţi’ şi ‚egali cu Iluminarea perfectă’ au acelaşi înţeles şi indică acelaşi stadiu. Egali cu Iluminarea supremă este acelaşi stadiu cu cel în care se află Maitreya, care a dobândit rangul de successor la Buddheitate. Din moment ce adepţii care au shinjin sunt destinaţi să atingă Iluminarea supremă, se spune despre ei că sunt la fel cu Maitreya.”

Cei care se încred în Buddha Amida în această viaţă se află în stadiul celor cu adevărat stabiliţi ori asiguraţi de Nirvana sau altfel spus, în stadiul de non-retrogresiune. Aceasta înseamnă că din moment ce credinţa a apărut în inimile lor, devin asiguraţi de atingerea naşterii în Tărâmul Pur care va avea loc în momentul morţii. Această naştere în Tărâmul Pur va fi imediat urmată de atingerea Buddheităţii sau a Iluminării perfecte.
Aşadar, stadiul celor cu adevărat stabiliţi sau asiguraţi de Nirvana este egal cu Iluminarea perfectă. Cauza Iluminării perfecte este definitiv stabilită când credinţa în Amida apare în inima adeptului. Credinţa este cauza Iluminării, deci amandouă sunt egale în sensul că a doua este efectul celei dintâi, precum fumul nu poate apărea fără foc. Focul va produce neapărat fum, chiar dacă cele două sunt diferite. La fel, adeptul care se încrede în Amida este egal cu Iluminarea perfectă deoarece este sigur că va deveni un Buddha şi are seminţele Buddheităţii plantate în inima lui, chiar dacă deocamdată, în timpul vieţii de acum, rămâne o fiinţă ignorantă şi plină de patimi oarbe.

Singura diferenţă dintre Maitreya şi adepţii care au credinţă în Amida şi sunt acum în acelaşi stadiu cu Iluminarea perfectă este că el a intrat în acest stadiu prin puterea personală iar cei care au shinjin devin astfel prin Puterea lui Amida.
Shinran a explicat asta în a 15-a scrisoare din Mattosho[54]:

„A crede că prin puterea personală cineva este egal cu toţi Tathagata este o mare greşeală. Să ştii că tu te bucuri datorită shinjinului Puterii Celuilalt; cum poate puterea personală să aibă vre-un rol aici? Te rog să te gândeşti foarte bine la acest lucru.”

Shinran Shonin Ojo - "moartea" sau nasterea lui Shinran
în Tărâmul Pur
Shinran a murit recitând nembutsu, la vârsta de 90 de ani, la data de 16 ianuarie 1263[55], pe când se afla la templul Zenbo-in al fratelui său mai mic. Despre ultimele sale momente aflăm din lucrarea biografică redactata de nepotul său, Kakunyo:

“Cam pe la sfârşitul iernii, Shinran a început să se simtă rău. De atunci încolo nu a mai vorbit niciodată de lucruri lumeşti. Doar îşi exprima recunoştinţa faţă de Buddha Amida recitând încontinuu nembutsu.
Nu mai vorbea de nimic altceva.
În a opta zi a aceleiaşi luni, în timpul perioadei uma-no-toki, s-a intins pe o parte cu capul spre nord si faţa spre vest[56]
 şi a murit recitând nembutsu.”

În conformitate cu lucrarea lui Kakunyo, Însemnări pentru corectarea erorilor (Gaijasho), Shinran a scris următorul poem înainte de a muri:

“După ce ochii mi se vor închide,
fie ca trupul meu să devină
ofrandă pentru peştii râului Kamo”.

De asemenea, lucrarea Hanazono Bunko publicată în 1847 pentru a comemora 650 ani de la moartea regentului Kujo Kanezane, conţine următorul pasaj intitulat Scriere venerabilă de la sfârşitul vieţii [lui Shinran] (Gorinmatsu-no-gosho):

„Deşi plec acum în Tărâmul Păcii,
mă voi întoarce mereu şi mereu
asemenea valurilor golfului Waka-no-ura.

Dacă eşti singur şi savurezi nembutsul credinţei,
aduţi aminte că mai este cineva cu tine.
Dacă sunteţi doi şi savuraţi nembutsul credinţei,
aduceţi-vă aminte că mai este cineva alături de voi.
Eu, Shinran, sunt acel cineva.”

Shinran a fost incinerat la poalele muntelui Toribe iar cenuşa i-a fost depusă la nord de Toribeno, în locul numit Otani. Zece ani mai târziu (cca. 1273) Kakushinni a mutat cenuşa la locul unde se află acum mausoleul Otani. Acolo a fost construită o mică structură hexagonală, numită Otani Byodo[57] care împrejmuia mormântul unde fusese depusă cenuşa. În 1277 Kakushinni, fiica cea mai mică a lui Shinran, a lăsat moştenire acest loc adepţilor din regiunea Kanto[58]. Descendenţii ei păstrau totuşi, rolul de îngrijitori şi supraveghetori ai mausoleului, acţiunile lor fiind supuse aprobării celor din Kanto. Adepţii din Kanto au fost cei care au suportat toate cheltuielile de construcţie a capelei hexagonale şi au oferit fonduri, după aceea, pentru întreţinerea tuturor facilităţilor de acolo şi a descendenţilor lui Kakushinni.

Trebuie menţionat faptul că Shinran nu s-a văzut niciodată pe sine însuşi ca pe un fondator al unei confesiuni religioase[59]. În scrierile sale a folosit cuvântul „shinshu”, ceea ce înseamnă „adevărata învăţătură” numai pentru a arăta că reprezintă adevărata învăţătură „Jodo” a maestrului Honen. Dacă Shinran s-a perceput vreodată ca aparţinând unei şcoli buddhiste aceasta nu putea fi decât Jodoshu sau şcoala creată de Honen. Treptat însă, adepţii lui Shinran au început să se refere la ei înşişi cu denumirea de Jodo Shinshu sau „adevărata învăţătură a Tărâmului Pur”/ „adevărata şcoală a Tărâmului Pur”, pentru a se diferenţia de adepţii altor foşti discipoli ai lui Honen care predau interpretări diferite.






[1] A primit numele de călugăr Hannen.
[2] Acesta este exact preotul care mai târziu îl va critica pe Honen şi mişcarea creată de acesta în lucrarea Gukansho.
[3] Letters of the Nun Eshinni – images of Pure Land Buddhism in Medieval Japan, University of Hawai’I Press, Honolulu, 2004; p. 27.
[4]Buddha Amida era obiectul principal al meditaţiei Jogyo Zanmai iar nembutsu era folosit de asemenea, ca recitare meditativă. Dintre cele patru tipuri de meditaţie Tendai, cealaltă formă la fel de bine stabilită pe munte era meditaţia legată de Sutra Lotusului - organizată într-o retragere de 28 zile. Aşa numitele Hokkedo (săli ale Sutrei Lotusului) au fost ridicate pe munte ca centre ale acestei meditaţii.  Fudan nembutsu (recitarea continuă a nembutsului) a fost instituită de călugărul Tendai, Ennin,  după întoarcerea din China, în 847. Ennin a fost fondatorul primei Jogyodo de pe muntele Hiei.
[5] Nan-yueh: se referă la Hui-ssu (515-577), al doilea patriarh al şcolii chineze Tendai. Deoarece a locuit pe muntele Nan-yueh, a fost numit „maestrul Nan-yueh”.
[6] T’yen-t’ai: se referă la Chih-i (538-597), al treilea patriarh al şcolii chineze Tendai. Acesta a contribuit esenţial la doctrina Tendai prin scrierile sale, dintre care amintim: Înţelesul Sutrei Lotusului şi Metoda Mahayana a încetării şi contemplaţiei.
[7] Metoda Tendai de contemplaţie asupra triplului adevăr: contemplaţia asupra vidului întregii existenţe, contemplarea asupra impermanenţei întregii existenţe şi contemplarea adevărului căii de mijloc.
[8] În doctrina Tendai sunt distinse două tipuri a câte patru învăţături. Mai întâi, cele patru învăţături distincte în conformitate cu diferite metode de prezentare: 1. învăţătura Iluminării bruşte, 2. învăţătura Iluminării gradate, 3. învăţătura pentru diferite înţelegeri pe care discipolii le ating fără să ştie şi 4. învăţătura pentru diferite înţelegeri pe care discipolii le ating, fiind pe deplin conştienţi de ele. Apoi sunt cele patru învăţături distincte pe care le-a expus Buddha Shakyamuni: 1. învăţătura Hinayana, 2. învăţătura aplicabilă atât adepţilor Hinayana cât şi celor Mahayana, 3. învăţătura Mahayana şi 4. învăţătura ultimă şi perfectă. Toate învăţăturile buddhiste prezentate aici sunt contopite la modul perfect în Sutra Lotusului.
[9] „Kuse” înseamnă „salvator al lumii” iar „Kannon” este numele în japoneză a lui Avalokitesvara –  Bodhisattva al Compasiunii. Aşadar, Kusekannon se traduce prin „Kannon – salvatorul lumii”.
[10] În zilele noastre există o statuie a lui Shinran în incinta templului pentru a comemora retragerea lui de aici.
[11] Letters of the Nun Eshinni – images of Pure Land Buddhism in Medieval Japan, University of Hawai’I Press, Honolulu, 2004; p. 26.
[12]Samsara este lumea suferinţei, a naşterilor şi morţilor repetate.
[13] Collected Works of Shinran, Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997; p. 97.
[14] Tannisho, plângere împotriva abaterilor de la adevăratul shinjin, traducere în limba română de Rev Josho Adrian Cîrlea, 2003, International Association of Buddhist Culture (IABC), Kyoto, 2003. Citatele sunt din capitolul doi. 
[15] Eshinni menţionează de asemenea, devoţiunea lui Shinran faţă de Honen în aceeaşi scrisoare: “Oamenii spuneau multe lucruri pe atunci despre unde s-ar îndrepta maestrul Honen datorită învăţăturii lui. Unii chiar credeau că acesta este destinat unei renaşteri întunecate. Însă ori de câte ori auzea astfel de lucruri, Shinran le răspundea: ‘Din moment ce oricum sunt pierdut, voi merge cu el oriunde s-ar duce”. Sensul acestor cuvinte este acelaşi cu citatul prezentat în Tannisho, ele ne prezintă credinţa neclintită a lui Shinran în metoda prezentată de Honen.
[16] Un alt episod care indică deplina apreciere şi încredere pe care Honen o manifesta în legatură cu Shinran este prezentat în Tannisho:
“Shinran a declarat: ‘shinjinul (credinţa în Buddha Amida) meu şi al Maestrului meu sunt la fel’.
Seikanbo, Nembutsubo şi alţi colegi de practică au întrebat: ‘Cum se poate ca shinjinul tău să fie la fel cu cel al Maestrului?’
Shinran a răspuns: ‘Maestrul nostru este foarte înţelept şi erudit aşa că aş greşi dacă aş pretinde că semăn cu el în aceste privinţe, dar în ceea ce priveşte shinjinul, care este cauza nasterii noastre în Tărâmul Pur, nu există nici o diferenţă. Shinjinul maestrului şi shinjinul meu sunt unul şi acelaşi lucru’.
Totuşi, ceilalţi erau neîncrezători, întrebându-se cum de se poate întâmpla una ca asta. Aşa că până la urmă au decis să aducă această chestiune înaintea lui Honen pentru a vedea cine are dreptate.
Când au prezentat problema în detaliu, maestrul Honen a spus: ‘Shinjinul meu mi-a fost acordat de Amida; la fel şi cel al lui Zenshin-bo [Shinran] . De aceea ele sunt unul şi acelaşi lucru. Un om care are un shinjin diferit cu siguranţă că nu va merge în Tărâmul Pur în care merg eu.”
[17] Cu această ocazie lui Shinran i s-a dat numele laic de Fujii Yoshizane. Avea atunci 35 ani.
[18] Unii cercetători traduc numele Gutoku prin „chelios ignorant”.
[19] Unii cercetători afirmă că Shinran s-a căsătorit în Kyoto, imediat ce a devenit discipolul lui Shinran sau că ar fi avut două soţii, Eshinni fiind cea de-a doua, însă dovezile de până acum ne fac să credem în varianta căsătoriei în exil.
[20] Trebuie menţionat însă, că Shinran însuşi nu a prezentat revelaţia respectivă în nici unul din textele scrise de el. Din acest motiv, ea nu este acceptată de mulţi cercetători.
[21] Ora tigrului corespunde orei 4 dimineaţa.
[22] Cronica la care se face referire aici este Shinran muki (O înregistrare a viselor lui Shinran).
[23] Zenshin este numele lui Shinran după ce a devenit discipolul lui Honen.
[24] Citatul este din lucrarea Honganji Shonin Shinran Denne (Biografia lui Shinran), tradusă în limba engleză de Zuio Hisao Inagaki şi publicată pe siteul http://www12.canvas.ne.jp/horai/denne-index.htm
[25] Foarte interesant este faptul că soţia lui Shinran, Eshinni, îl privea ea însăşi pe Shinran ca fiind manifestarea lui Kannon. Într-una din scrisorile sale povesteşte un vis pe care l-a avut când locuiau în zona Shimotsuma din provincia Hitachi. În acel vis, Honen a apărut ca fiind personificarea lui Bodhisattva Seishi (Mahasthamaprapta) iar Shinran ca personificarea lui Bodhisattva Kannon (Avalokitesvara). Ea scria:

“Deşi nu i-am spus niciodată tatălui tău despre acest vis în care l-am văzut ca fiind personificarea lui Avalokitesvara, nu l-am mai privit niciodată după aceea ca pe un om obişnuit şi am continuat să îl slujesc. Sper ca şi tu să îl apreciezi în acelaşi mod”.
(Letters of the Nun Eshinni – images of Pure Land Buddhism in Medieval Japan, University of Hawai’I Press, Honolulu, 2004; p. 27). Iată aşadar, un exemplu unic de relaţie soţ-soţie în buddhismul japonez al evului mediu.
[26] Patru copii sunt menţionaţi pe nume în scrisorile lui Eshinni iar al cincilea, Zenran, cel mai în vârstă (decedat în 1292) este cunoscut din scrisorile lui Shinran. Însă Godensho de Kakunyo menţionează şase copii, de aceea, presupunem că mai exista încă un copil al cărui nume nu îl cunoaştem.
[27] O teorie explică faptul că tatăl lui Eshinni, Myoshi Tamenori, era un oficial de rang mic din Kyoto care deţinea funcţia de Echigo no suke. Altă teorie este că Tamenori era şeful unei puternice familii din Echigo. Însă chiar dacă Eshinni s-a născut şi a crescut în Echigo este sigur că l-a întâlnit pe Shinran în Kyoto în timp ce slujea ca domnişoară de onoare acolo.
[28] Episodul este relatat în Biografia scrisă de Kakunyo şi se pare că personajul este real deoarece apare şi în scrisorile lui Shinran. Se spune că după întâlnirea cu Shinran, Bennen a compus următorul poem la întoarcerea pe munte:
“Munţii sunt aceiaşi
iar drumurile la fel ca în trecut.
Tot ceea ce s-a schimbat
este inima mea.”
[29] Un dojo era orice locuinţă folosită ocazional sau permanent ca loc de întâlnire pentru adepţii lui Shinran.
[30] Comentariul lui Shinran se va numi Note asupra Esenţialui credinţei (Yuishinsho-mon’i).
[31] Unii cercetători susţin că motivul real al mutării lui Shinran din Echigo în Kanto a fost să scrie Kyogyoshinsho, deoarece sursele buddhiste necesare compunerii sale erau uşor de găsit acolo. Vezi Akamatsu Toshidide, Shinran, pag. 154.
[32] Data compunerii Kyogyoshinsho rămâne o chestiune controversată printre cercetători. În mod tradiţional s-a stabilit anul 1224 deoarece această dată apare menţionată în ultimul fascicol. Cu toate acestea, unii cercetători susţin că marea parte a lucrării a fost scrisă într-o perioadă mai târzie din viaţa lui Shinran, după ce s-a reîntors în Kyoto. Ei atrag adeseori atenţia asupra declaraţiei din cel mai vechi comentariu al Kyogyoshinsho, compus în 1360, de Zonkaku, ce conţine ideea că Shinran ar fi reuşit să adune toate citatele pe care dorea să le folosească dar nu a trăit suficient de mult pentru a le edita corespunzător. Cercetările recente ale aşa numitului manuscris Bando a oferit mai multe informaţii despre evoluţia textului. Acest manuscris este universal recunoscut ca fiind copia de lucru personală a lui Shinran. Judecând după scrisul de mână şi structura caracterelor, unii cercetători estimează că principala parte a textului a fost copiată în jurul anului 1235, cam în perioada în care Shinran a plecat din Kanto pentru a se restabili în Kyoto. Acel an nu marchează însă cea mai veche ediţie a Kyogyoshinsho, ci doar perioada când manuscrisul Bando a fost făcut. Din acest motiv ediţia Bando este considerată un proiect intermediar iar versiunile şi mai vechi datează chiar din anul tradiţional 1224. În manuscrisul Bando există multe pasaje rescrise şi multe noi pagini adăugate, ceea ce indică faptul că textul a suferit cel puţin două sau trei revizuiri majore după ce ca fost terminată copia originală. Lucrarea lui Shinran a fost probabil încheiată în forma pe care o ştim acum în jurul lui 1247, când Shinran l-a lăsat pe vărul şi discipolul său, Sonren (născut 1182) să facă o copie. Deşi această dată este în general recunoscută ca fiind data finalizării Kyogyoshinsho, schimbări minore au continuat să fie făcute în manuscrisul Bando timp de probabil zece ani după aceea. Aşadar, putem spune că Shinran a lucrat la Kyogyoshinsho de-a lungul a două-trei decenii, timp în care şi-a rafinat viziunile religioase şi şi-a susţinut afirmaţiile cu citate dintr-o largă varietate de scrieri buddhiste.
[33] Lucrarea este alcătuită din şase fascicole, capitolul despre învăţătură, capitolul despre practică, capitolul despre shinjn (credinţă), capitolul despre Iluminare, capitolul despre adevăratul Buddha şi adevăratul Tărâm şi capitolul despre corpurile transformate ale lui Buddha şi tărâmurile transformării.
[34] Shinran a considerat că toate învăţăturile lui Shakyamuni în afară de încrederea în Buddha Amida au fost predate în mod provizoriu pentru o perioadă scurtă de timp când mulţi puteau atinge Iluminarea prin ele, sau pentru cei care nu sunt încă pregătiţi să se încreadă în Amida.
[35] Cele cinci pângăriri sunt cele cinci semne de decădere ale lumii în care trăim: 1. decăderea viziunilor, când concepţiile şi ideile greşite devin predominante, 2. înmulţirea şi exaltarea patimilor omeneşti asociată cu ridicarea lor în slăvi, 3. decăderea condiţiei umane, când oamenii sunt în general nemulţumiti şi nefericiţi, 4. micşorarea duratei de viaţă – în conformitate cu sutrele, atunci când viaţa omului este mai mica sau aproape de o sută de ani, 5. înmulţirea războaielor şi a dezastrelor naturale.
[36] Tathagata este un al nume pentru Buddha şi înseamnă ceva de genul: „cel ce vine din aşaitate” sau din „ceea ce este” – realitatea de dincolo de aparenţe.
[37] Collected Works of Shinran (Kyogyoshinsho), Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997; volumul I, p. 7
[38] Collected Works of Shinran (Kyogyoshinsho), Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997; volumul I, p. 349.

[39] Collected Works of Shinran (Kyogyoshinsho), Jodo Shinshu Hongwanji-ha, Kyoto, 1997; volumul I, p. 273.
[40] „Fiii cei buni si fiicele bune” are sensul de discipoli autentici ai căii lui Buddha.
[41] Anul 1156 este cea mai veche dată menţionată în scrisorile lui Eshinni. Numele celor trei copii menţionaţi acolo sunt Oguro Nyobo, Shinrenbo Myoshin şi Masukata Ubo.
[42] Kakushinni, fiica cea mai mică a lui Shinran, s-a măritat în acea zonă cu un membru al familiei Hino, însă a rămas văduvă în scurt timp şi a continuat să aibă grijă de Shinran până în momentul morţii.
[43] Acesta a fost şi locul morţii lui Shinran.
[44] Majoritatea scrisorilor lui Shinran au fost trimise credincioşilor din Kanto. Acestea au fost publicate în lucrarea Mattosho – Scrisorile lui Shinran, traducere în limba română de Josho Adrian Cirlea; International Association of Buddhist Culture, Kyoto, 2004.
[45] Data exactă la care discipolul Renni a venit în Kyoto nu este cunoscută. Ştim însă că era un apropiat al lui Shinran  din moment ce una din scrisorile lui Renni este inclusă alături de cele ale lui Shinran în colecţia Mattosho. De asemenea, lui Renni este posibil să îi fi fost dată copia Bando a manuscrisului Kyogyoshinsho. El a rămas cel mai bine în conştiinţa discipolilor pentru visul său, înregistrat în Biografia lui Kakunyo, în care Shinran i-a apărut ca manifestarea lui Buddha Amida. 
[46] Mattosho – Scrisorile lui Shinran, traducere în limba română de Josho Adrian Cirlea; International Association of Buddhist Culture, Kyoto, 2004; p. 54.
[47] Tannisho, plângere împotriva abaterilor de la adevăratul shinjin, traducere în limba română de Rev Josho Adrian Cîrlea, 2003, International Association of Buddhist Culture (IABC), Kyoto, 2003; cap 6.
[48] Shinran avea atunci 84 ani.
[49] Această scrisoare se găseşte în Shui shinseki goshoshoku.
[50] Shinran era pe deplin conştient de numărul mare de analfabeţi din comunitatea sa şi de aceea a făcut un efort conştient în ultimele sale scrieri de a-şi prezenta ideile într-un mod simplu şi uşor de înţeles.
[51] Maitreya (Miroku în japoneză), care sălăşluieşte acum în cerul zeilor Tuşita, va fi, în conformitate cu spusele lui Shakyamuni, un mare Buddha ce va apărea în această lume după multe miliarde de ani (5.670.000.000) de la această eră.
[52] Mattosho – Scrisorile lui Shinran, traducere în limba română de Josho Adrian Cirlea; International Association of Buddhist Culture, Kyoto, 2004; p. 25-26.
[53] Stadiul celor cu adevărat stabiliţi ori asiguraţi de Nirvana este acelaşi în care sălăşluieşte acum Maitreya în cerul zeilor Tuşita unde aşteaptă momentul potrivit pentru a se naşte în această lume şi a atinge Buddheitatea, exact cum Shakyamuni a făcut în trecut.
[54] Mattosho – Scrisorile lui Shinran, traducere în limba română de Josho Adrian Cirlea; International Association of Buddhist Culture, Kyoto, 2004; p. 53
[55] Aceasta este data adusă la zi în conformitate cu caledarul Gregorian pentru a 28-a zi a lunii a 11-a, era Kocho 2.
[56] În exact aceeasi postura a murit si Buddha Shakyamuni.
[57] “Byodo” înseamnă mausoleu.
[58] Kakushinni deţinea doar drepturile de ocupare asupra acelui pământ şi pe acesta l-a oferit adepţilor din Kanto. În timpul acestei perioade din istoria Japoniei drepturile de proprietate erau mai degrabă multipartite decât aparţinând unei singure persoane. În cazul terenului lui Kakushinni, templul imperial Shoren’in deţinea drepturi de proprietate in absentia (honjoshiki) iar ca administrator al acestuia ( kanrei) acţiona templul Myokoin. Sub cele două se afla templul Horakuji care deţinea şi el drepturi de supraveghetor (ryoshu). Aceste trei temple aparţineau şcolii Tendai şi erau într-un fel sau altul asociate cu muntele Hiei.
[59] Dintre discipolii importanţi ai lui Honen, doar Shinran, Kuamidabutsu, Ryukan şi Kosai nu au stabilit ei înşişi temple.

Niciun comentariu:

Cărţi prin poştă (distributie persoane private si biblioteci)

1. Toti cei care doresc sa primeasca acasa, pliante, carti, reviste, cd-uri si alte materiale informative pe care Amidaji şi Tariki Dojo Bucureşti le distribuie gratuit, pot trimite prin e-mail (josho_adrian@yahoo.com) adresa lor postala cu mentiunea "distributie gratuita".
Noi carti va vor fi trimise automat la fiecare noua aparitie editoriala, la adresa indicata de dumneavoastra, pana cand ma veti anunta ca nu mai doriti sa le primiti. Este o ocazie unica de a studia invatatura traditiei noastre, fara nici o cheltuiala din partea dv. Taxele postale sunt suportate de centrele mai sus amintite și de colaboratorii acestora, insa orice donatie este binevenita.

2. De asemenea, caut voluntari pentru intermediere donatii catre bibliotecile din tara. Daca doriti sa ma ajutati in efortul meu de a dona carti buddhiste tuturor bibliotecilor publice, contactati-ma pe adresa de mai sus. Nu este greu, trebuie doar sa faceti un drum pana la biblioteca din orasul vostru si sa lasati acolo niste exemplare trimise de mine.

Iata cateva din titlurile noastre in limba romana:

- ÎNVĂŢĂTURI BUDDHISTE JODO SHINSHU, de Josho Adrian Cirlea
- CALEA ACCEPTARII - COMENTARIU LA TANNISHO, de Josho Adrian Cirlea
- CELE 48 LEGĂMINTE ALE LUI BUDDHA AMIDA, de Josho Adrian Cirlea
- ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE BUDDHA AMIDA ȘI TĂRÂMUL PUR, de Josho Adrian Cirlea


- TEXTE CLASICE precum Tannisho (Plangere impotriva abaterilor de la adevaratul shinjin), Mattosho (Scrisorile Maestrului Shinran), Gobunsho (Scrisorile Maestrului Rennyo), Mica Sutra despre Buddha Amida, rostita de Buddha Shakyamuni
- Hrana Bodhisattvasilor (texte buddhiste clasice despre abtinerea de la carne) de Shabkar Tsogdruk Rangdrol

Video Of Day

Google+ Followers

Persoane interesate

Copyright © Cirlea Gheorghe Adrian