vineri, 5 iunie 2015

Atitudinea corectă in construirea templului Amidaji


topit de caldura :)
Astăzi, când lucram la Amidaji (curățam terenul de buruieni și rădăcini de vie), în canicula obișnuită, mi-am adus aminte de un pasaj din Astfel am auzit de la Rennyo Shonin, în care sunt menționate câteva cuvinte ale lui Zenshu, un discipol apropiat al lui Rennyo Shonin:

"Zenshu a spus: 'Când îi aduc ofrande (donații) lui Shonin, mă comport ca și cum acestea mi-ar aparține. Ce rușinos este acest lucru!'  Întrebat de ce gândește astfel, a răspuns: 'Acestea sunt lucruri oferite de Buddha, însă eu le ofer lui Shonin ca și cum ar fi propriile mele cadouri. De fapt, rolul meu este doar de a transmite cadoul lui Buddha către Shonin. Ce rușinos din partea mea să fac aceste ofrande ca și cum ele mi-ar aparține.'"

Atunci mi-am zis mie însumi: "Ce minunat! Aceasta este atitudinea corectă a minții în care să fie construit acest templu!"

Cu toate că eram frânt de oboseală, mintea și trupul mi s-au revigorat instantaneu în momentul în care acel pasaj mi-a revenit în memorie iar Namo Amida Butsu a apărut spontan pe buzele mele.

Acest templu pe care îl construiesc încet și cu mari eforturi este cadoul lui Buddha Amida pentru ființele sensibile. Indiferent cât de greu și stresant ar fi, nu trebuie să gândesc niciodată că "eu" sunt constructorul său și să nu-l consider ca fiind opera mea.

În așa fel stau lucrurile pentru un om credincios, încât orice activitate a lui de într-ajutorare a celorlalți pe calea buddhistă se datorează influenței lui Amida asupra sa. Așadar, pot spune fără greșeală că ridicarea acestui templu - ca loc pentru ascultarea Dharmei și primirea credinței este, de fapt, manifestarea meritelor lui Buddha Amida. Datorită influenței lui Amida asupra mea și a prietenilor mei întru nembutsu, am decis să ne aducem contribuția la construirea lui, fie prin donații, fie prin muncă fizică.
Iar această contribuție nu este nimic altceva decât actiunea de a transmite cadoul lui Buddha Amida către ființele sensibile.


Namo Amida Butsu!

Niciun comentariu:

Cărţi prin poştă (distributie persoane private si biblioteci)

1. Toti cei care doresc sa primeasca acasa, pliante, carti, reviste, cd-uri si alte materiale informative pe care Amidaji şi Tariki Dojo Bucureşti le distribuie gratuit, pot trimite prin e-mail (josho_adrian@yahoo.com) adresa lor postala cu mentiunea "distributie gratuita".
Noi carti va vor fi trimise automat la fiecare noua aparitie editoriala, la adresa indicata de dumneavoastra, pana cand ma veti anunta ca nu mai doriti sa le primiti. Este o ocazie unica de a studia invatatura traditiei noastre, fara nici o cheltuiala din partea dv. Taxele postale sunt suportate de centrele mai sus amintite și de colaboratorii acestora, insa orice donatie este binevenita.

2. De asemenea, caut voluntari pentru intermediere donatii catre bibliotecile din tara. Daca doriti sa ma ajutati in efortul meu de a dona carti buddhiste tuturor bibliotecilor publice, contactati-ma pe adresa de mai sus. Nu este greu, trebuie doar sa faceti un drum pana la biblioteca din orasul vostru si sa lasati acolo niste exemplare trimise de mine.

Iata cateva din titlurile noastre in limba romana:

- CREDINTA SI NEMBUTSU IN BUDDHISMUL JODO SHINSHU, de Josho Adrian Cirlea
- ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE BUDDHA AMIDA ȘI TĂRÂMUL PUR, de Josho Adrian Cirlea
- CALEA ACCEPTARII - COMENTARIU LA TANNISHO, de Josho Adrian Cirlea
- CELE 48 LEGĂMINTE ALE LUI BUDDHA AMIDA, de Josho Adrian Cirlea


- TEXTE CLASICE precum Tannisho (Plangere impotriva abaterilor de la adevaratul shinjin), Mattosho (Scrisorile Maestrului Shinran), Gobunsho (Scrisorile Maestrului Rennyo), Mica Sutra despre Buddha Amida, rostita de Buddha Shakyamuni
- Hrana Bodhisattvasilor (texte buddhiste clasice despre abtinerea de la carne) de Shabkar Tsogdruk Rangdrol

Video Of Day

Persoane interesate